Connect with us

Actualitate

PSD nu a reușit să blocheze candidatura lui Iulian Dumitrescu. Instanța a respins contestația

Publicat

pe

Tribunalul Prahova a respins contestația depusă de către organizația județeană a PSD împotriva candidaturii lui Iulian Dumitrescu (PNL) la un nou mandat de președinte al Consiliului Județean, informează News.ro. Decizia nu este însă definitivă putând fi contestată la Curtea de Apel Ploiești.

Iulian DumitrescuFoto: Agerpres

Decizia poate fi contestată în 24 de ore

Președintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, este inculpat pentru corupţie şi are în prezent interdicţia de a-şi exercita atribuţiile de preşedinte al CJ Prahova. Dosarul în care PSD Prahova a contestat candidatura lui Iulian Dumitrescu pentru încă un mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova a fost înscris la Tribunalul Prahova sâmbătă. Luni, Tribunalul a respins contestaţia.

„Respinge cererea având ca obiect «contestaţie la legea electorală», formulată de petentul Partidul Social Democrat-Organizaţia Judeţeană Prahova împotriva Hotărârii nr. 42/26.04.2024 emisă de Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr.31 Prahova, ca nefondată. Admite cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul Iulian Dumitrescu în contradictoriu cu petentul Partidul Social Democrat-Organizaţia Judeţeană Prahova”, este soluţia pronunţată de Tribunalul Prahova şi publicată pe portalul instanţelor de judecată.

Conform art 54 al.4 din Legea 115/2015, cererea de apel poate fi depusă la Curtea de Apel Ploieşti.

Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, a depus, săptămâna trecută, semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean. El spunea că a decis să candideze ”pentru ca prahovenii să aibă o viaţă mai bună” şi ”din respect” pentru aceştia.

Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 31 Prahova a admis, vineri, propunerea de candidatură a preşedintelui PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, pentru un nou mandat la şefia CJ. Iulian Dumitrescu îndeplineşte „toate condiţiile de formă şi de fond” din Legea 115/2015 care reglementează alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi a depus toate documentele pe care trebuie să le depună dosarul de candidatură.

Care sunt acuzațiile DNA

Iulian Dumitrescu este suspectat de DNA că, ajutat de cumnatul său, Daniel Lambrea, ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părţilor sociale deţinute de Daniel Lambrea la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliu Judeţean (CJ) Prahova şi ar fi primit, până în 4 decembrie 2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei.

Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării societăţii comerciale de la Lambrea i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova.

Preşedintele CJ Prahova este, de asemenea, suspectat că a omis să treacă, în trei dintre declaraţiile de avere pe care le-a completat, sume importante de bani care ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate şi bunuri de lux achiziţionate din afara ţării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidenţial de lux.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

ActualitateO zi ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized2 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Actualitate2 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse2 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse3 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse4 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic5 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic5 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized5 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate5 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Uncategorized5 zile ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

Politic6 zile ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Diverse6 zile ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

Uncategorized7 zile ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
Actualitate7 zile ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

ActualitateO săptămână ago

Internetul nu a apărut dintr-o singură idee

Internetul este atât de prezent în activitățile obișnuite încât infrastructura din spatele lui devine ușor de ignorat. Pentru utilizator, o...

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează? Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?
DiverseO săptămână ago

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?

În 1983, la Chicago, doi traderi cunoscuți au pus un pariu care azi sună aproape banal. Richard Dennis credea că...

UncategorizedO săptămână ago

Novo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale

Bagsværd, Danemarca, 14 septembrie 2026 – Novo Nordisk marchează astăzi începutul unei noi etape în evoluția companiei, odată cu lansarea unui...

Top Stiri Comisarul