Connect with us

Actualitate

La cea mai mare altitudine sau intr-o caldura de se topeste fuzelajul (Galerie foto & Video)

Publicat

pe

In acest moment se poate spune ca poti calatori cu avionul aproape in fiecare colt de pe aceasta planeta. Deja exista aeroporturi in cele mai salbatice locuri de pe glob, locuri cu teren foarte dificil si altfel inaccesibile.

Iata care sunt aeroporturile din locurile cele mai neasteptate de pe glob, conform CNN.

Cele mai nordice

Cel mai nordic aeroport din lume e unul militar, aflat la extremitatea nordica a insulei canadiene Ellesmere. Acesta nu este insa deschis publicului.

Cel mai nordic loc in care poate ajunge oricine (daca are bani de bilet) e Aeroportul Svalbard, in Longyear, in arhipelagul norvegian Svalbard, aflat la jumatatea drumului dintre Polul Nord si Europa continentala.

Cele mai sudice

Cel mai sudic loc unde poti ajunge in zbor e Jack F. Paulus Skiway. Acesta a fost folosit de US Air Force si se afla chiar langa Polul Sud.

Mai sunt cateva locuri de aterizare in Antarctica, folosite atat de cercetatorii aflati in misiuni, cat si de turisti. Totusi, nu sunt zboruri comerciale regulate in Antarctica, asa ca o informare temeinica in prealabil se impune.

Cel mai sudic aeroport unde exista curse comerciale este Guardiamarina Zanartu, in Puerto Williams, in extremitatea sudica din Chile. Initial un aeroport militar, acesta primeste in prezent turistii.

Un altul, mai mare, este in orasul argentinian Ushuaia, peste un canal fata de Puerto Williams.

La cea mai mare altitudine

Aeroportul aflat la cea mai mare inaltime este Daocheng Yading, aflat in provincia chineza Sichuan. Inaugurat in 2013, acesta este la o altitudine de peste 4.000 de metri.

De altfel, patru dintre cele cinci aeroporturi aflate la cea mai mare altitudine se afla in China.

Cel mai jos

Cel mai jos aeroport din lume este Bar Yehuda, pe malul Marii Moarte, in Israel (locul considerat cel mai jos de pe suprafata Terrei) . Este la 378 de metri sub nivelul marii si, pentru ca nicio companie comerciala nu asigura curse regulate, e necesar sa te informezi temeinic daca vrei sa aterizezi aici.

Cel mai izolat

Desi e departe de tot, aeroportul Mataveri, de pe insula Pastelui, e pur si simplu asaltat de turistii veniti sa vada statuile Moai. E cel mai izolat aeroport din lume; de aici pana la aeroportul Totegegie din Polinezia franceza, aflat la vest, sunt 2.603 kilometri. In est, cel mai aproape e Chile, dar tot sunt 3.759 de kilometri pana la aeroportul din Santiago.

In cel mai fierbinte loc

Pe aeroportul international Ahvaz, in sud-estul Iranului, s-au inregistrat in iunie 2017 54 de grade Celsius. Temperatura a mai fost inregistrata in trecut si in Mitribah, Kuwait (in iulie 2016) si in Valea Mortii din California, in iunie 2013.

O temperatura aproape la fel de mare, de 53,9 grade Celsius, s-a mai inregistrat in iulie 2016 si pe aeroportul din Basra, in sudul Irakului.

Cel mai friguros

Aeroportul unde se inregistreaza cele mai mici temperaturi se afla in Siberia, in Yakutsk, unde temperaturile medii in timpul iernii sunt de minus 39 de grade Celsius.

Tot in Siberia a fost inregistrata si cea mai joasa temperatura de pe Terra, in Oymyakon. Acolo s-au atins minus 67,7 grade Celsius.

Cel mai mare

King Fahd International Airport, din Arabia Saudita, se intinde pe suprafata record de 78.000 de hectare.

La distanta foarte mare, cu „numai” 13.726 de hectare, e Denver International. Aeroportul Heathrow, din Londra, cel mai tranzitat din Europa, se intinde pe doar 1.227 hectare.

Cea mai scurta pista

Daca e dificil de stabilit care este cel mai mic aeroport din lume, a-l alege pe cel cu cea mai scurta pista e foarte simplu. E vorba despre Aeroportul Juancho E. Yrausquin, de pe insula Saba.

Aeroportul e construit pe singura fasie de pamant plata de pe insula vulcanica, iar ca sa poti ateriza sau decola de aici trebuie sa ai un certificat special, pe langa cel de pilot.

Cea mai lunga pista

Cu o lungime de 5.500 de metri, castigatoare e pista aeroportului Qamdo Bamda, din Tibet. Lungimea este o cerinta, data fiind altitudinea mare la care se afla aeroportul.

Pana nu demult acesta era si aeroportul situat la cea mai mare altitudine.

Citeste si Cele mai periculoase aeroporturi din lume (Galerie foto)

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 ore ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Diverse4 ore ago

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized5 ore ago

Aromaterapia acasă: cum creezi o atmosferă plăcută în fiecare cameră

Sursă imagine: https://www.pexels.com/ro-ro/@mareefe/   Mirosul este singurul simț care ajunge direct la sistemul limbic, zona creierului responsabilă cu emoțiile și...

Uncategorized5 ore ago

Suplimente pentru inimă – ce trebuie să știi despre magneziu, CoQ10 și omega-3

Sursa foto: Pexels.com  Mulți oameni ajung la cardiolog cu palpitații, fac Holter, EKG, analize și primesc același răspuns: „Totul e...

Uncategorized8 ore ago

Dezmembrări Citroen – piese originale pentru întreținerea și repararea mașinii

Citroen are o gamă foarte variată de autoturisme, de la modele compacte de oraș până la monovolume, SUV-uri și utilitare....

UncategorizedO zi ago

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele Numărul comenzilor achitate în rate a...

UncategorizedO zi ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

Uncategorized2 zile ago

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Diverse4 zile ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Uncategorized5 zile ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
UncategorizedO săptămână ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

UncategorizedO săptămână ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic2 săptămâni ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic2 săptămâni ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
Diverse2 săptămâni ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
Diverse2 săptămâni ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

Uncategorized2 săptămâni ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Top Stiri Comisarul