Meciul dintre Aston Villa şi Tottenham, programat, miercuri, în etapa a XVIII-a a campionatului Angliei, a fost amânat din cauza numărului mare de infectări cu Covid-19...
Prima tranșă din vaccinul anti-COVID al companiei Moderna – al doilea autorizat în Uniunea Europeană, după cel al Pfizer BioNTech – va ajunge în România miercuri....
Justiția britanică a condamnat luni la închisoare pe viață pe refugiatul libian care a ucis trei bărbați și a rănit alți trei cu cuțitul într-un atac...
Vânzările de PC-uri pe plan mondial au crescut cu 26% în ultimul trimestru din 2020 și pe întreg anul trecut avansul a fost de 13%, cel...
ANAF desfășoară o campanie de informare a contribuabililor cu privire la măsurile fiscale a căror aplicabilitate a fost prelungită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr....
În cadrul recentului acord de investiţii semnat de Uniunea Europeană şi China, negociatorii Beijingului au încercat să pedepsească ţările UE care limitează sau blochează accesul companiilor...
Deși e un subiect care a mai văzut paginile presei din România, nu toată lumea știe că jurnaliștii pot avea o pensie mai mare. Proiectul de...
Șeful DSU, Raed Arafat, s-a vaccinat luni împotriva COVID-19. Arafat și angajații DSU s-au vaccinat la Centrul de Vaccinare din cadrul Spitalului de Urgență „Prof. dr....
Startup-ul Benefito Mobile, operator mobil virtual (MVNO) din România care va lansa o cartelă preplătită ce va aduce utilizatorilor credit pe telefonul mobil la achiziția de...
Imaginile cu bătrânul din Spitalul Orășenesc din Corabia căzut pe jos în holul unității au dus la sancționarea medicului de gardă și a asistentei medicale, în...