Orașul Arad este foarte aproape de scenariul roșu din cauza înmulțirii numărului de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2, președintele Consiliului Județean Arad afirmând că este...
Secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, a declarat miercuri că acordul controversat cu Beijingul privind numirea unor episcopi catolici în China va fi reînnoit,...
„Opinia pe care o avem şi evaluările pe care le avem sunt acelea că ritmul de creştere a numărului de persoane infectate se va reduce. Noi,...
Începând de alaltăieri (luni), accesul în agențiile BCR se face doar pe baza unei programări prealabile. În cele două zile care au trecut, peste 33.000 de...
”Regele” Pele, legenda vie a fotbalului, a afirmat că este fericit să fie încă „lucid” la cei aproape 80 de ani, conform unei înregistrări video transmise...
Noua Zeelandă a depistat 25 de noi infecții cu coronavirusul în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de cazuri după vârful inițial al pandemiei...
Ana Birchall, fost ministru al Justiției, spune că cei care minimizează importanța avizelor date de Consiliul Legislativ greșesc, iar Florin Iordache, noul șef al instituției, ”poate...
Barcelona a trecut categoric, scor 5-1, de Ferencvaros însă l-a pierdut pe Pique în perspectiva meciului cu Juventus de săptămâna viitoare (fundașul a fost eliminat marți...
Guvernul ar putea lua în calcul modificarea pragului actual, de cel puțin 5.000 de euro, cifră de afaceri pe anul 2019, pe care trebuie să-l îndeplinească...
Croaţia a făcut marţi un nou pas către intrarea în programul Visa Waiver după ce a semnat un acord de cooperare cu SUA privind comunicarea datelor...