Connect with us

Actualitate

În primele două zile de la intrarea în agențiile BCR pe bază doar de programare, peste 33.000 de clienți au sunat să discute cu bancherii. O treime sunau din fața agențiilor – Finante & Banci

Publicat

pe

Începând de alaltăieri (luni), accesul în agențiile BCR se face doar pe baza unei programări prealabile. În cele două zile care au trecut, peste 33.000 de clienți au sunat să se programeze, potrivit reprezentanților băncii. ”33.000 de clienți și-au programat online vizitele în agenții in primele doua zile de la trecerea la noul program. Feed-back-ul primit de la clienți este unul pozitiv”, a explicat miercuri Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking BCR. Clienții au nevoie să interacționeze cu banca, a adăugat Marian Ignat, directorul executiv responsabil de Distribuție Retail din bancă. ”Mai ales în cazul unor produse mai complexe, cum ar fi un mortgage (ipotecă), unde clientul ar nevoie de consiliere. De asemenea, încă avem de asemenea destul de multe tranzacții cash- o parte din clienți folosesc terminalele self-service”, mai spune Ignat.

În jur de 30-40% din programări sunt făcute de către clienții persoane fizice pentru tranzacții ce ar putea fi derulate și prin intermediul canalelor digitale (informații despre sold, extrase de cont sau alte tipuri de tranzacții). Alte 30-40% dintre programări sunt cele care au venit din partea persoanelor juridice, iar restul sunt reprezentante de către non-clienții BCR care folosesc rețeau de sucursale pentru diverse plăți sau colectare de numerar, mai spun reprezentanții băncii.

Potrivit Danei Dima, în cele 8 luni scurse de la începutul pandemiei, banca a ținut toate unitățile deschise. ”Indicele de satisfacție al clienților din România ai Erste Bank a fost cel mai ridicat din grup”, a mai arătat vicepreședintele BCR.

E drept, rolul băncilor în această perioadă ar putea fi decisiv, ținând cont că peste 35% din români spun că pandemia i-a prins fără economii, proporția acestora fiind cea mai ridicată din Europa, potrivit unui survey publicat recent. Media europeană a populației fără economii (în luna mai) este de 28%, datele fiind în linie cu estimările Eurostat care arată că circa o treime din populația Europei nu ar putea face față unor cheltuieli neprevăzute. În aceste condiții, bancherii ar trebui să țină aproape de clienți și să-i ajută să deprindă tehnologia digitală în relația cu banca.

Vulnerabilitățile financiare care deja existau înainte de izbucnirea pandemiei plus stressul indus de COVID-19 va induce multor clienți bancari un grad mai ridicat de dificultate în luarea unor decizii financiare. Există numeroase studii și cercetări care confirmă că lipsurile financiare au un efect psihologic semnificativ și duc la luarea unor decizii greșite. Aici, unele bănci și-ar putea de asemenea ”modela” relația cu clientul.

E drept, în următorii 2-3 ani situația bancherilor nu va fi una roz, spune șeful firmei de consultanță A.T. Kearney România, Ștefan Marcu. Următoarele 18 luni vor fi dificile pentru bănci. ”Dacă ne uităm la banking ca la un business cu venituri și costuri, vedem că băncile sunt acum supuse azi la două presiuni pe care nu le vede nici clientul de business și nici cel de retail. Veniturile băncilor scad atât pentru că ele vând mai puțin ca înainte, dar și pentru că foarte multe industrii sunt afectate de coronavirus și astfel sunt afectate și creditele lor luate de la bănci”, mai spune Marcu. Băncile vor pierde 15-20% din venituri și în aceași timp își vor vedea crescând costurile cu riscul”, mai spune Marcu, care coordonează activitatea AT Kearney pe 7 piețe: Polonia, Cehia, Slovenia, Rusia, Ungaria, Croaţia şi România.

Vor fi profitabilități foarte mici în sistemul bancar, iar în unele cazuri aproape de zero. Băncile trebuie să găsească o soluție astfel încât sprijinindu-și în continuare clienții, să rămână cu o profitabilitate limitată, aproape de zero, adaugă șeful AT Kearney România, invitat la o emisiune la zf.ro. ”Costurile cu riscul ale băncilor cresc și ele foarte repede. Asta înseamnă dublarea sau chiar triplarea lor. ​Anul acesta va fi pierdut din mai multe puncte de vedere. Băncile din România sunt formate la urma urmei, tot din oameni. Îi știm pe bancherii de top din primele 10 bănci și sunt foarte patrioți: se uită nu doar la profit ci și la care va fi efectul deciziilor lor în economie. ”Din punctul acesta de vedere, legătura dintre bănci și economie e tot mai puternică”, spune Marcu

.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized29 de minute ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized2 zile ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized3 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic7 zile ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
PoliticO săptămână ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
DiverseO săptămână ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

UncategorizedO săptămână ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
DiverseO săptămână ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

UncategorizedO săptămână ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
SocialO săptămână ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

DiverseO săptămână ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

UncategorizedO săptămână ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

Uncategorized2 săptămâni ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Top Stiri Comisarul