Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că va contesta decizia Curții de Apel București, prin care magistrații i-au stabilit calitatea de colaborator al Securității. Recursul poate...
Șapte companii românești de specialitate au depus oferte în cadrul licitațiilor publice pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 44 stații de cale ferată, printre...
O reclamă care le dă fiori părinților la început de an școlar a fost lansată săptămâna aceasta în America pentru a avertiza cu privire la realitatea...
Președintele Klaus Iohannis a confirmat, vineri, că i-a comunicat Luminiţei Odobescu, ambasadorul României la UE, el, în calitate de șef de stat, o susține pe Laura...
Un al șaptelea pacient de la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca rănit în urma incidentului produs în urmă cu o lună, când un bărbat cu sevraj...
Rutierul român Eduard-Michael Grosu (Delko Marseille Provence) a câştigat, joi, etapa a doua a Turului ciclist al Slovaciei, desfăşurată între Bardejov şi Ruzomberok, scrie Agerpres. Grosu...
Magistrații Curții de Apel Bucureşti s-ar putea pronunţa vineri în dosarul în care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a solicitat instanţei stabilirea calităţii de...
Numărul păsărilor din SUA și Canada a scăzut cu 29% din 1970, au transmis oamenii de știință joi. În prezent, există cu 2.9 miliarde mai puține...
Societatea de Cultură Macedo-Română se află la un moment aniversar istoric, împlinirea a 140 de ani de la inființare. Constituită pe 23 septembrie 1879 la iniţiativa...
Capitalul uman al României și raportul cost/calitate. România a înregistrat în primul trimestru din 2019 cea mai mare creștere a costului muncii dintre toate statele membre...