Rata apariției dezastrelor climatice este de unu la fiecare săptămână, deși cele mai multe dintre acestea nu atrag atenția internațională , iar țările aflate în curs...
Zeci de mii de persoane au participat duminică la o nouă manifestație la Hong Kong, orașul fiind de mai multe săptămâni scena unor ample proteste provocate...
Cutremurul de 6,9 grade din Indonezia, din cauza căruia a fost emis o alertă de tsunami, anulată câteva zeci de minute mai târziu, a provocat panică...
Astfel conducerea Senatului va transmite cererea Comisiei juridice pentru ca forul legislativ să formuleze un punct de vedere pe care să îl transmită ulterior către plen....
În culisele NEVERSEA. Care e contribuția celor 1.200 de voluntari la festivalul de la malul mării și cu ce se aleg dupa 4 zile de concerte....
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, un voluntar SMURD a descoperit duminică, în jurul orei 21.15, în perimetrul festivalului Neversea, o...
Preşedintele Trump şi-a ales greşit cadrul în care a încercat să facă din Ziua Independenţei un eveniment personal. În picioare lângă impozanta statuie a lui Abraham...
Alegerile anticipate de duminică, 7 iulie, vor marca probabil sfârşitul Războiului Rece în Grecia, la 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Înfrângerea Coaliţiei Stângii...
Fostul „premier” și actual deputat al Parlamentului elen recunoaşte că dreapta, în mâinile Noii Democrații, va câștiga duminică alegerile anticipate într-un mod spectaculos, fără a fi...
Elena Udrea a plecat din Costa Rica și s-a îndreptat spre Europa, potrivit Antena3 care a prezentat imagini cu Elena Udrea într-un avion. Omul de afaceri...