Mihai Călin Novăcescu, o fostă gardă de corp a lui Nicu Gheară, a ajuns consilierul personal al vicepremierului Paul Stănescu. „M-am sesizat şi eu din presă,...
„Nu am cum să fiu mulţumit, în condiţiile în care s-a văzut cu ochiul liber, chiar nejurist fiind, faptul că s-a discutat într-o manieră absolut politicianistă,...
Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a hotărât, cu unanimitate de voturi, să-l sancţioneze pe fostul premier Mihai Tudose pentru declaraţiile sale pe...
Veste extraordinară primită de Simona Halep (2 WTA). Organizatorii turneului Premier de la Dubai i-au acordat Simonei un wild card, iar eleva lui Darren Cahill va...
SGU și RASP, în atenția Curții de Conturi Curtea de Conturi Prahova efectuează în aceste zile controale la SGU Ploiești, dar și la RASP. Controalele sunt...
La începutul lunii decembrie, senatorul PSD Şerban Nicolae o insulta grav pe deputata Cosette Chichirău, cu vorbe precum „proastă, nesimţită, îţi hlizeşti fasolea, penală este mama...
Coaliţia la putere a renunţat la înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), relatează digi24.ro. Despre înfiinţarea unei comisii a...
Controversatele modificări ale legilor Justiţiei şi cele ale codurilor penale au încetat de mult să fie o problemă care priveşte strict România. Percepute de mulţi români...
La Avocatul Poporului au fost depuse, miercuri, semnăturile strânse pentru petiţia prin care cetăţenii îi solicită lui Victor Ciorbea să sesizeze CCR cu privire la faptul...
Aflat la un pas de a fi dat afară din PSD, primarul din Iaşi Mihai Chirica a catalogat propunerea de excludere a sa din partid înaintată...