Asociaţia Forumul Judecătorilor din România aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că reprezentanţii săi nu au fost invitaţi să participe la dezbaterile Comisiei speciale pentru legile...
Secretarul de stat american Rex Tillerson a reafirmat angajamentul Statelor Unite de a contribui la garantarea securității Europei, în fața amenințării reprezentată de o Rusie agresivă....
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică, miercuri dimineaţă, conform orei locale, a anunţat Comandamentul Sud – Coreean Interarme, citate de CNN. „Coreea de Nord...
Decizia a fost luată cu cinci voturi „pentru” şi trei voturi „împotrivă”, pe fundalul acuzaţiilor lansate de Opoziţie care a catalogat mişcarea coaliţiei PSD-ALDE drept una...
Valoarea punctului amenzii rutiere va fi plafonată la 145 de lei, pentru a nu genera creşteri excesive, în condiţiile în care de la 1 ianuarie 2018...
Staţiunile montane de pe Valea Prahovei sunt, şi în acest an, în topul preferinţelor pentru petrecerea minivacanţei de 1 Decembrie. Sinaia, dar şi Buşteni şi Azuga...
Directorul TCE Ploiești a anunțat că miercuri, 29 noiembrie, chiar de la prima oră, este posibil să nu circule mijloacele de transport în comun. Negocierile dintre...
Europarlamentarul Renate Weber (grup ALDE din PE) critică la RFI comunicatul de presă publicat de Departamentul de Stat al SUA, care solicită Parlamentului României să respingă propunerile care...
Gheorghe Hagi, antrenorul campioanei Viitorul, i-a felicitat pe jucătorii săi, în ciuda eliminarii din Cupa României, 2-3 pe terenul lui FC Botoșani. „Am venit cu o...
Premierul Tudose a anunţat, luni, că va lua parte la parada militară de 1 Decembrie însă nu va merge şi la recepţia organizată la Palatul Cotroceni...