Mitropolia Moldovei şi Bucovinei anunţă că au fost desemnaţi doi ierarhi candidaţi pentru slujirea ca arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor – părintele Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al...
Alex Pullin a murit înecat pe 7 iulie, la numai 32 de ani, în timp ce pescuia cu harponul în apropiere de orașul Sydney. Trupul australianului,...
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat sâmbătă, într-o emisiune la Digi24, că organizarea alegerilor locale în toamnă este „o necesitate”, menţionând că „poate fi făcută în condiţii...
Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a numit un pastor evanghelic în funcţia de ministru al educaţiei, relatează sâmbătă DPA, preluată de Agerpres. În vârstă de 62 de...
Bulgaria şi Croaţia au fost acceptate să se alăture ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb, n.r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro,...
Formaţia Hermannstadt a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a noua a play-out-ului Ligii I,...
Senatorul republican Mitt Romney, unul dintre foarte puţinii membri ai partidului prezidenţial care îl critică deschis pe Donald Trump, a denunţat dur sâmbătă decizia liderului de...
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a sugerat că ar putea bloca adoptarea unei decizii la nivelul Uniunii Europene privind bugetul multianual şi fondul de redresare post-pandemie dacă...
Britanicul Lewis Hamilton, campionul mondial en titre din Formula 1, va pleca din pole position în Marele Premiu al Stiriei, a doua cursă din acest sezon,...
„Un lucru care enervează pe mulți, cifrele nu spun totul, în cazul în care nu cunoaștem conținutul cifrelor”, a subliniat epidemiologul Molnar Geza. El crede că...