China se află în toiul unei bătălii aprige pentru a-și salva reputația. Supuși tirurilor pentru rolul lor în privința pandemiei și reproșurilor pentru manevra lor de...
Cei nefamiliarizați ar putea fi surprinși să audă că ungurii jelesc pierderea unui imperiu – iar premierul ungar Viktor Orban e primul printre ei. El a...
Premier League a autorizat joi efectuarea a cinci schimbări pe meci pentru fiecare echipă până la încheierea sezonului 2019-2020 al campionatului de fotbal al Angliei, care...
Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, indicatorii tehnico-economici pentru restaurarea Palatului Universității din București. Este o clădire foarte importantă, funcționând aici 8 dintre cele...
Preşedinţia germană a Consiliului Uniunii Europene va condiţiona acordarea fondurilor comunitare destinate relansării post-pandemie de respectarea normelor statului de drept, conform unui proiect de document obţinut...
Alte șase decese din cauza coronavirusului în România au fost anunțate joi seară, astfel că bilanțul a ajuns la 1.305. Pacienții aveau vârste cuprinse între 69...
Pe data de 4 iunie se împlinesc 31 de ani de la protestele studenților din Piața Tienanmen, împotriva autorităților chineze. Nici până în ziua de azi...
Asociația Orașelor din România cere ajutorul Ministerului de Finanțe pentru a putea depăși criza economică generată de pandemia COVID 19. Primarii spun că le-au crescut cheltuielile,...
Rețelele 5G vor susține multiple aplicații de comunicații și tehnologia informațiilor implementate inclusiv la nivelul infrastructurilor critice, astfel că integritatea, confidențialitatea și disponibilitatea telecomunicațiilor vor constitui...
Fotbalistul Diego Costa a fost condamnat de tribunalul din Madrid la şase luni de închisoare pentru delicte fiscale, relatează El Mundo, care precizează că jucătorul nu...