Preşedintele Klaus Iohannis a avut o scurtă întrevedere cu omologul său de la Chişinău, Igor Dodon, în marja participării la sesiunea Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor...
Ministerul Fondurilor Europene organizează joi evenimentul de promovare „Investiţii în domeniul sănătăţii prin Programul Operaţional Capital Uman”, prin care Direcţia de Comunicare a MFE îşi propune...
Democraţiile anglosaxone între Trump, Thunberg şi Johnson. Numai bine nu le merge democraţiilor anglosaxone. Timpuri grele le aşteaptă atât la Washington, unde se pregăteşte suspendarea preşedintelui,...
Premierul britanic, Boris Johnson, a lansat miercuri o provocare opoziţiei, în faţa deputaţilor reuniţi într-o atmosferă incendiară, să voteze o moţiune de cenzură, pentru a debloca...
Landurile germane care au făcut parte din Republica Democrată Germană au înregistrat progrese semnificative în reducerea decalajului faţă de restul ţării, dar mulţi dintre cei care...
Când va fi scrisă istoria acestei epoci, marţi, 24 septembrie 2019, va rămâne în amintire drept ziua în care venerabilele instituţii democratice anglo-americane au contraatacat împotriva...
Donald Trump s-a arătat revoltat, miercuri, față de o procedură de demitere lansată împotriva sa de către opoziția democrată pentru că i-a cerut președintelui ucrainean să...
FC Botoșani a reușit surpriza și s-a calificat în optimile Cupei României, după ce a învins-o cu 4-2 la loviturile de departajare pe campioana CFR Cluj...
Cea mai veche agenție de turism din lume primește o nouă lovitură. Filiala din Germania a gigantului Thomas Cook intră în insolvență într-o încercare disperată de...
Atacurile cu drone, inclusiv lovitura în roi din Arabia Saudită, se înmulțesc și armata americană are tot interesul să le poată anihila. Pentagonul a notificat Congresul...