Nu funcționarii și diplomații României au realizat Președinția română la Consiliul Uniunii Europene, a spus, marți, în Parlamentul European, premierul Viorica Dăncilă. „Nu funcționarii și diplomații...
Un medic psihiatru de la Spitalul Clinic de Urgență Constanța acuză că a fost agresată de polițiștii locali după ce a încercat să oprească un echipaj...
Tornado este singura locomotivă cu aburi construită în Marea Britanie în ultimii 50 de ani și pusă să ruleze pe liniile principale la viteze de peste...
România şi-a propus să finalizeze în perioada preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene patru dosare privind agricultura, dar a închis 11 dosare, din care 4 pe agricultură şi...
Cadre didactice, specialişti şi pasionaţi de drept constituţional, precum și reprezentanți ai societății civile din România le solicită senatorilor și deputaților din Parlamentul României să ia...
Fermierii români, care au PFA, SRL sau alte astfel de forme de organizare juridică, vor putea depune, în perioada 22 iulie-31 decembrie 2019, cererile pentru fondurile...
Atacantul George Puşcaş a revenit la Inter Milano după ce echipa la care a evoluat sezonul trecut în Serie B, Palermo, a fost retrogradată în Serie...
Conform sursei citate, pentru marți în Grecia sunt prognozate ploi torențiale, furtuni și vânt în rafale. Zonele vizate sunt: Insulele Ionice; Epir; Vestul Macedoniei; Macedonia Centrală;...
Șase persoane au fost sancţionate după incidentele de la meciul de la Ovidiu, dintre FC Viitorul şi FC Dinamo, anunță Gruparea mobilă de jandarmi Tomis Constanţa,...
Primăria Sectorului 2 a început o amplă acțiune de dublare a bordurilor de la spațiile verzi de pe marile bulevarde. În Sectorul 6, pe bulevardul Iuliu...