Actualitate
Aberatii „marca” U.S.R
În anul ce vine, odată cu controlul asupra Justiţiei, coaliţia PSD-ALDE va putea declanşa cea mai mare campanie naţionalistă, a cărei legitimitate o va căuta pe plaiurile europene, în Polonia sau prin Ungaria, avertizează deputatul USR Tudor Rareş Pop, în opinia căruia după ce îşi va subordona Justiţia, puterea va declanşa şi războiul contra „elementelor reacţionare din societate”. În acest context, miza protestelor stradale este mult mai mare decât ar putea părea la prima vedere.
„O să urmeze un 2018 în care PSD-ALDE-UDMR va îmbrăca, sub acoperirea Centenarului, mantia tot mai atrăgătoare a populismului iliberal european.
Deocamdată o mantie pe care coaliţia o probează atât la nivel retoric cât, mai ales, prin măsuri legislative represive şi restrictive. Multinaţionalele „duşmane” şi „statul paralel” sunt doar două elemente din perdeaua de fum în spatele căreia coaliţia încearcă să-şi subordoneze Justiţia, fărâmiţând în acţiuni colaterale societatea civilă şi echilibrul fragil al economiei.
Şi odată controlată Justiţia, opinia mea e că va începe războiul împotriva „elementelor reacţionare” din societate. Opoziţie, atât cât suntem, jurnalişti, ONG-uri, comunităţi, mediul de afaceri independent, etc. Nu văd nici un motiv pentru care ar fi altfel”, scrie, pe Facebook, Pop.
Deputatul mai reaminteşte că UE şi NATO fac tot posibilul să ne ajute dar, înainte de toate, trebuie să ne ajutăm singuri.
„În contextul resurgenţei populismului iliberal european, coaliţia PSD-ALDE are, din nefericire, o fereastră deschisă spre un proces mai lent sau mai rapid de fascizare a României. În anul ce vine, odată cu controlul asupra Justiţiei, coaliţia va putea declanşa cea mai mare campanie naţionalistă, a cărei legitimitate o va căuta pe plaiurile europene, în Polonia sau prin Ungaria. Polarizarea societăţii româneşti se va accelera şi e foarte posibil ca o parte a societăţii să fie nevoită să aleagă între a emigra sau de a reacţiona foarte dur în faţa acestei spirale. Deja încep să apară semnele unui val de #nesupunerecivilă din partea unor oameni din ce în ce mai obosiţi şi revoltaţi.
Aşadar, miza protestelor de mâine şi a celor care, cu siguranţă, vor urma e cu mult mult mai mare, din punctul meu de vedere. Şi ştiu că din ce în ce mai mulţi dintre voi intuiesc, mai clar sau mai puţin clar acest lucru. Din poziţia mea din ultimul an, e chiar limpede.
Aşa că vă rog să consideraţi aceste rânduri un mare semnal de alarmă. Suntem într-un scenariu în care UE şi NATO fac tot posibilul să ne ajute, dar, mai întâi de toate, trebuie să ne ajutăm singuri”, spune Tudor Pop. (Neagu Monica).
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Diverseacum 3 săptămâniRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Politicacum O săptămânăRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Diverseacum 2 săptămâni„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCompari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială



