Actualitate
După comunitatea Corupţia Ucide şi grupul civic #Rezistenţa a criticat decizia preşedintele Klaus Iohannis de a nominaliza un nou premier PSD.
Grupul civic #Rezistenţa a luat la cunoştinţã „cu dezamăgire” despre decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a desemna al treilea premier propus de PSD, se arată miercuri seară pe pagina de Facebook a comunităţii.
„Suntem conştienţi că a fost o decizie dificilă, cu multe variabile de luat în calcul, dar şi cu aşteptări uriaşe dintr-o anumită parte a societăţii civile, acea parte care îşi doreşte o Românie modernă, cu un stat de drept puternic şi cu un parcurs european, acea parte a României care l-a votat pe Klaus Iohannis. Considerăm că nu PSD merita o nouă şansă, ci România, domnule preşedinte. În acest moment, devine evident că cel mai mare câştig al ultimului an este trezirea şi implicarea în viaţa socială şi politică a unei importante părţi a societăţii care a înţeles că doar astfel se poate schimba ceva. Pe de altă parte, există tentaţia de a renunţa, de a ne demoraliza în urma declaraţiilor sau acţiunilor unor politicieni de la care aveam aşteptări. Dacă deciziile acestora au fost bune pentru ţarã sau nu, istoria ne va arăta”, a transmis #Rezistenţa.
Grupul civic #Rezistenţa susţine că a investit prea mult efort şi timp în ultimul an, ca să renunţe acum.
„Vom continua să milităm cu şi mai multă îndârjire pentru transparenţã, corectitudine şi responsabilitate în politica românească. Vom lupta pentru idealurile noastre alături de acei politicieni şi acei oameni din societatea civilă care gândesc ca noi şi împărtăşesc aceleaşi idealuri. Miza noastră imediată nu s-a schimbat: luptăm pentru o justiţie independentă şi puternică. Pentru noi, cetăţenii acestei ţări, nu pentru un politician sau un partid anume. Ne vedem pe 20 ianuarie, la ora 18, în Piaţa Universităţii”, a subliniat #Rezistenţa.(Paul D.).
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Politicacum O săptămânăRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Diverseacum 2 săptămâni„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Diverseacum 2 săptămâniCum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniGreșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniUltimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6



