Connect with us

Actualitate

Modul în care Preşedintele României ne-a răspuns astăzi nouă, cetăţenilor României, este cel puţin o dezamăgire, a transmis Iniţiativa România

Publicat

pe

„După ce am fost în stradă cu sutele de mii se pare că preşedintele ne lasă singuri, se pare că suntem neauziţi, neascultaţi. I-am cerut în repetate rânduri să ia o poziţie şi să apere statul de drept şi democraţia din România, de exemplu să sesizeze Comisia de la Veneţia. Nu a făcut acest lucru nici până acum, iar astăzi a făcut o numire necondiţionată, ştim că este din nou un om în spatele căruia se vede Liviu Dragnea. Numirea de astăzi a fost pur şi simplu acceptată fără niciun fel de condiţie. Suntem aici să-l întrebăm de ce, de ce face asta, de ce e inactiv?

Primul lucru era să condiţioneze numirea oricărui prim-ministru pesedist de apărarea, de respectarea regulilor statului de drept şi ale independenţei justiţiei. Singurul lor obiectiv în 2017 la guvernare a fost să arunce în aer statul de drept si să treacă legile justiţiei. Cum putem să mai avem încredere că ar face vreo urmă de treaba acest Guvern?!”, a declarat o protestatară.

„E cel puţin dezamăgitoare (decizia preşedintelui – n.r.). Nu contestăm artimentica, ci modul în care a decis să o numească pe doamna Dăncilă în funcţia de prim-ministru. Putea să aleagă pe oricine altcineva din partea PSD (nu pe cineva comandat de Dragnea). Putea să condiţioneze numirea unui nou prim-ministru PSD de respectarea independenţei justiţiei şi a statului de drept. Pur şi simplu s-a predat, a predat întreaga putere în mâinile unui găşti cu interese penale directe”, a declarat o altă manifestantă.

Mişcarea civică Iniţiativa România a anunţat miercuri seară, în cadrul unui comunicat de presă, că merge în faţa Palatului Cotroceni pentru a-i cere socoteală preşedintelui Klaus Iohannis pentru decizia sa de a o desemna în funcţia de premier pe pesedista Viorica Dăncilă.

„De 1 an de zile protestăm pentru a proteja justiţia de subordonare politică, am contribuit la crearea de reţele civice, am iniţiat un dialog instituţional onest cu autorităţi publice, inclusiv Preşedinţia, am dezvoltat proiecte anticorupţie, am monitorizat instituţii pentru a consolida integritatea şi transparenţa acestora, ne-am dăruit speranţele, implicarea, nopţile şi banii pentru o Românie mai bună. Tot ceea ce am cerut înapoi a fost bună credinţă, solidaritate şi determinare în a lucra împreună pentru a menţine ţara pe direcţia democraţiei şi statului de drept. Modul în care Preşedintele României ne-a răspuns astăzi nouă, cetăţenilor României, este cel puţin o dezamăgire”, a transmis Iniţiativa România.

Organizaţia susţine că poate înţelege aritmetica majorităţilor din Parlament, dar cu niciun chip nu poate înţelege:

  1. De ce Preşedintele nu a făcut un minim efort de condiţionare a desemnării candidatului PSD la funcţia de prim-ministru de respectarea statului de drept şi a independenţei Justiţiei?
  2. De ce Preşedintele a decis desemnarea doamnei Dăncilă la funcţia de prim-ministru, deşi tot târgul ştie că asta echivalează cu numirea preşedintelui Camerei, condamnat penal şi inculpat, la şefia Guvernului? Era singurul pesedist rămas în viaţă?
  3. De ce Preşedintele ignoră de mai bine de 6 luni apelurile repetate de a sesiza Comisia de la Veneţia ale societăţii civile, Comisiei Europene, Consiliului Europei şi ambasadelor statelor UE?

„DE CE? Vom arăta această întrebare Preşedintelui în această seară, începând cu ora 21.00 în faţa Palatului Cotroceni, intrarea Leu”, a anunţat Iniţiativa România. (Neagu Monica).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse2 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized2 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse4 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized5 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse7 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul