Actualitate
EXPLOZIV/”Sunt micul copil al doamnei K!”
Omul de afaceri Răzvan Alexe s-a prezentat miercuri la sediul Parchetului General pentru a fi audiat într-un dosar deschis pe numele lui Mircea Negulescu, precizând că a fost chemat în calitate de martor. El a mai declarat că Negulescu se credea intangibil şi se lăuda că este „copilul” lui Kovesi.
„Am venit în dosarul instrumentat de doamna procuror Grosu, o plângere penală făcută de Vlad Cosma împotriva domnului Negulescu, nu ştiu şi dacă al domnului Onea. Nu ştiu exact cu ce mă vizează, am venit în calitate de martor, am venit cu avocatul să văd despre ce este vorba. Ce mai poate face domnul negulescu după ce a făcut ceea ce a făcut, că a terorizat familia Cosma că ne-a terorizat pe toţi ca ne-a udat paturile, era regele Ploieştilui şi al justiţiei. Se face victimă, e slab că s-a operat, e bătut de soartă. (…) Tot Ploieştiul ştie – dânsul nu se ferea pentru că era intangibil. Putea să iasă la orice restaurant voia, mânca orice, nu plătea niciodată. În cazul în care era cu un invitat plătea el cum a fost şi în cazul lui Vlad Cosma. Eu ştiu de la Vlad cum are nişte înregistrări şi poze făcute la nişte chitanţe pe care le plătea consilierul lui”, a declarat omul de afaceri Răzvan Alexe, la Parchetul General, citat de mediafax.ro.
Întrebat dacă fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, ştia de acţiunile procurorului suspendat Mircea Negulescu, acesta a spus: „Nu pot să o învinuiesc pe Laura Codruţa Kovesi, nu am avut tangenţe cu DNA Central, dar ştiu că dânsul se umfla: „Doamna k! Sunt micul copil al doamnei K”. Că era adevărat sau nu… Se lăuda în faţa noastră, a colegilor de la Procuratura”.
Atât fostul deputat Vlad Cosma, cât şi sora sa, Andreea Cosma au depus mai multe plângeri împotriva lui Mircea Negulescu, dar şi a fostului şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea. (Simona F.).
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniMasaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului



