Bătălia Politică/ Tăriceanu vrea să-l trădeze oficial pe Dragnea

România a evoluat enorm ca sistem democratic. Esența democrației este pluripartidismul. Bineînțeles că cetățenii ar vrea partide ideale, care să le reprezinte interesele. In toată lumea însă, partidele funcționează pe principiul exercitării puterii politice, fie în relație cu alte partide, cu exteriorul sau în interiorul partidelor. In România, ca și în alte țări, partidele, de cele mai multe ori sunt partide de lider, ceea ce este firesc, pe de o parte, și cu cât se instituționalizează viața de partid, cu atât apar mai mulți lideri. Pe criteriul liderului locomotivâ, per total, viața politică din România a fost influențată și controlată de nici douăzeci de lideri, modul cum și-au exprimat voința ultimativă, influențând definitoriu politica postdecembristă.
Apropierea momentului în care Tăriceanu vrea să-l trădeze oficial pe Dragnea și să/și scoată partidul de la guvernare, un gest de infantilism politic, mă determină să fac o analiză a modului cum gândesc lideriii politici.
In finalul introducerii trebuie spus că, în cazul liderilor și politicienilor, contează doar două trăsături: valoarea politică și caracterul politic, amândouă fiind diferite de atributele civile ce poartă același nume. Pentru a fi un politician de succes, lasă om politic sau om de stat, liderul trebuie să aibă cele două calități, definitoriu fiind caracterul politic: câteodată accepți că un lider are o mai mică valoare politică, dar caracterul politic se manifestă doar în situații de criză, când cariera, viața civilă, viața politică, viața și interesele imediate sau pe termen lung îi sunt puse în pericol.
De ce vrea deci să trădeze Tăriceanu?
Din prostie, interes înțeles greșit și nepricepere politică; dar peste toate, este o slabă valoare politică și lipsă de caracter politic. Acestea sunt legate de evoluția sa și de faptele sale politice, pe care e bine să le rememorăm:
Tăriceanu a început ca un veritabil lup tânăr politic, fiind mâna dreaptă a lui Patriciu. In 1996 prinde un post de ministru al economiei, unde nu face față și este schimbat de Radu Berceanu, un politician feroce, logic, pragmatic, care-și cunoaște bine interesul, lipsit de empatie, dar mai ales chitit să facă bani cu orice preț, călcând pe cadavre. Îl cunosc foarte bine pe Radu Berceanu, pentru că am lucrat cu el și în naivitatea mea am crezut chiar că avem o relație mai mult decât de prietenie. Dușul rece, venit târziu, prin 2004, respectiv 2008, avea să mă trezească la realitate. Nu neg însă că am învățat destule de la Berceanu, în primul rând organizare și logică politică, dar mai ales cum nu trebuie să fii în politică, la un moment dat despărțindu-ne definitiv.
Dar să revenim la Tăriceanu, care se remarcă in mod special prin afacerile cu Petrol, mașini franțuzești, afacerea turbinelor de la Porțile de fier și afacerea Sterlitz. Punctul de cotitură este dat de numirea sa ca PM al Alianței DA, dar și de “bilețelul roz”.
Afacerea “ Bilețelul Roz”, lucrată de Traian Băsescu, căruia nu-i curge sânge prin vene, ci politică, l-a prins pe picior greșit. După ce scoate în mod eronat PD-L-ul de la guvernare, îl suspendă pe Traian Băsescu, reinventându-l și crescându-i puterea, în interiorul PD-L dar mai ales ca președinte. Încercarea ratată de a negocia separat cu Blaga, Berceanu și Videanu împotriva lui Băsescu, materializată în întâlnirea de la hotelul Jiul din Craiova, actual Ramada, care și atunci și acum este al lui Radu Berceanu, plan dejucat de Băsescu, l-a aruncat în brațele PSD și într-un penibil guvern minoritar susținut de PSD. Toate acestea arată două lucruri: Lipsa de valoare politică și lipsa caracterului. Când te-ncuscrești cu Traian Băsescu trebuie să știi cu cine o faci, nu să te lamentezi. Criza creată de Traian Băsescu ar fi putut fi rezolvată cu totul altfel, până una-alta era PM României și putea contracara mișcarea diabolică a lui Băsescu, care se baza pe un fapt concret, Tituș: el ceruse o intervenție în justiție în favoarea lui Patriciu; asta nu scuză gestul lui Traian Băsescu, dar așa a făcut el politică. Tăriceanu a căzut, previzibil, în capcana întinsă și a clacat. Sentimentul de frustrare și de ură, care la acest nivel nu-și au rostul, îl macină de atunci.
Tăriceanu nu este un lider, e un personaj din linia a doua tot timpul. Asta nu înseamnă nici rău nici bine, așa este el, acesta este tipul de politician. Tăriceanu nu va putea fi niciodată Președintele României pentru că pur și simplu nu a candidat cu succes niciodată singur, nu emană empatie, deci nu a fost votat.
Sentimentul de frustrare acumulat la Tăriceanu este enorm, și tot timpul a încercat să-și depășească condiția de vioară a doua, dar tot timpul a ratat. Probabil, dacă o va face, ieșirea de la guvernare va fi ultima încercare ratată a unui băiețel frumușel și interesant, care însă nu a avut niciodată o chemare reală pentru politică, nu a născut nici o emoție în rândul electoratului, a fost tot timpul ca un fel de funcționar ajuns în vârful piramidei, unde lumea i-a spus că e deștept, iar el a crezut.
Personal, cred că se va trezi la timp, este însă posibil să mă înșel.
La final, pentru că o să mai urmeze astfel de analize, vreau să spun că respect politicienii de carieră, inclusiv pe Tăriceanu, ca și pe toți ceilalți cu care m-am intersectat în ultimii treizeci de ani, aceasta nu înseamnă însă că nu trebuie să spun cum sunt cu adevărat, pentru că de felul cum se comportă depinde de multe ori viitorul României.
Va ceda Tăriceanu, a n’a și pentru ultima oară?
Vom vedea…(Gelu Visan).