Actualitate
„Coldealeaks”: Axa Coldea – Buzăianu pentru Cioloș
După Teleormanleaks, dă să apară și Coldealeaks. Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir susține că fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, și omul de afaceri Bogdan Buzăianu se află în acest weekend în Elveția, unde încearcă să îi facă lobby lui Dacian Cioloș pentru a ajunge președinte în 2019.
„Ieri și azi, Coldea si Buzăianu s-au tot învârtit prin Elveția. Caută soluții să ajungă la fiul lui Soros pentru a-i face lobby lui Cioloș să ajungă președinte în 2019.
Începem să scoatem la lumină caracatița economică a statului paralel, Buzăianu, Coldea, Maior, întâlniri conspirative în Emirate, la Beaulieu sur Mer, șpăgi, Africa și Hidroelectrica.
Dacă tot umblă tot felul de leaks pe aici, deși nu mi-a adus nici un țăran din Teleorman vreo valiză, am decis să încep să umblu la cutiuța proprie cu surprize: o fotografie specială cu Buzăianu și mâna sa dreaptă și stânga, intermediar, proxy și denunțător în anumite spețe “sensibile”, Marius Stoica. Va urma. Leaks, nu glumă”, a scris Daniel Dragomir, pe rețelele sociale, publicând mai multe fotografii (mai jos).

Despre presupusa relație Coldea – Buzăianu a vorbit și jurnalistul Dan Andronic. Andronic a susținut sâmbătă seara că Florian Coldea şi-a înfiinţat o firmă de consultanţă şi că ar fi într-o relație de sprijin cu afaceristul Bogdan Buzăianu, unul dintre „băieții deștepți” din energie.
„Florian Coldea a reușit să creeze un lanț de control pe care îl continuă și acum. Recent a fost văzut cu celebrul om de afaceri Buzăianu…Coldea, mai nou, e într-un turneu de promovare, și-a făcut firmă de consultanță”, a declarat Andronic la Realitatea TV.
„Ați mai auzit de problemele penale ale lui Buzăianu? Nu. De ce? Cu 5 ani în urmă spuneau că-l fugăresc”, a mai susținut jurnalistul. (Ioana Radu – Cotidianul).
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 3 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



