Acasă, ‘trump-ismul’ şi naţionalismul alb învrăjbeşte imigranţii şi oamenii de culoare. Campania de realegere în 2020 a lui Trump deja aduce ecouri din temele sale de campanie din 2016, incluzând afirmaţii false şi inflamatorii despre imigranţi şi criminalitate. Nicio persoană rezonabilă nu se poate îndoi că retorica sa, inclusiv ideea sa de a recunoaşte existenţa unor „oameni foarte buni” în rândul neonaziştilor din Charlottesville, a contribuit la o creştere accentuată a delictelor generate de ură.
Şi nu este vorba doar de ce spune Trump, ci şi de modul în care spune. Denunţarea supremaţiei albilor este oferită de un preşedinte robotizat al teleprompterului, care a vorbit după protestele faţă de crimele din Charlottesville şi ca răspuns la atacurile în masă de săptămâna trecută. („Devine foarte plictisitor când foloseşti teleprompterul”, a spus el.) Ura faţă de oamenii de culoare vine împreună cu manifestaţii politice animate. La un miting recent din Florida, el a auzit pe cineva strigând că imigranţii ar trebui împuşcaţi şi a răspuns cu un zâmbet viclean şi o glumă. „Numai în Panhandle poţi scăpa nepedepsit cu această afirmaţie. Numai în Panhandle”.
Pe plan internaţional, înclinaţia lui Trump pentru ostilitate şi agresiune pare a fi un model pentru alţi lideri, mulţi dintre ei funcţionând fără constrângerile controalelor şi echilibrelor de tip american. Şi, deşi Trump nu este el singur responsabil pentru acţiunile unor oameni puternici şi ale altor lideri din întreaga lume, mulţi par să ia exemplul modelului său de conducere.
Printre ei se numără:
Narendra Modi, prim-ministrul Indiei, care a pus capăt, luni, autonomiei statului majoritar musulman în Caşmir, revocând statutul său special al acestuia, garantat constituţional. Această mutare pune capăt unui acord de 70 de ani, care proteja populaţia Caşmirului şi făcea regiunea de graniţă cu un Pakistan ostil mai stabilă. În politica externă, un expert în Caşmir observă că Modi acţionează pe seama viselor naţionaliste ale hinduşilor.
Xi Jinping, preşedintele Chinei, înăbuşă libertăţile populaţiei din Hong Kong, căreia i s-au garantat anumite libertăţi în cadrul politicii „o singură ţară, două sisteme”, după ce Regatul Unit a predat teritoriul înapoi Chinei, în 1997. În timp ce manifestanţii au făcut cu succes presiuni asupra liderului Hong Kong-ului pentru a abandona o lege de extrădare, care ar fi permis ca oamenii să fie trimişi pe continent pentru a se confrunta cu procese în instanţele controlate de Partidul Comunist, protestatarii cer acum reforme democratice. Xi pare hotărât să-şi exercite autoritatea. Între timp, trupele chineze au fost filmate efectuând exerciţii de protest, iar autorităţile chineze au îndemnat ferm încheierea manifestaţiilor.
Shinzo Abe, prim-ministrul al Japoniei, a reluat o luptă comercială cu Coreea de Sud, care reînnoieşte o duşmănie de lungă durată, înrădăcinată în ocupaţia japoneză a Coreii din 1910 până în 1945. Insistenţa Coreii de Sud ca Japonia să-şi recunoască atrocităţile comise în timpul ocupaţiei îi inflamează de mult timp pe naţionaliştii japonezi. Sugerând un război comercial, Tokio pare să ia exemplu de la Trump, care manevrează tarifele ca pe arme.
Boris Johnson, noul premier al Regatului Unit, a promis să părăsească Uniunea Europeană până la sfârşitul lunii octombrie – cu sau fără un acord. Cu posibilitatea unui Brexit fără acord la orizont – şi a efectelor catastrofale pe care le poate avea asupra economiei – unii din Scoţia şi din Irlanda de Nord (unde majoritatea a votat pentru rămânerea în UE) vorbesc despre căutarea independenţei faţă de Marea Britanie. Pe măsură ce Marea Britanie se precipită spre termenul limită de 31 octombrie, Johnson a adoptat stilul haotic al lui Trump de menţinere a suspansului, alimentând incertitudinea cu privire la viitorul economic şi politic al Marii Britanii.
Jair Bolsonaro, preşedintele Braziliei, a condus cu un stil combativ, de tip Trump, în timp ce accelerează defrişarea în Amazon şi aplică o sensibilitate apocaliptică faţă de criminalitate şi justiţie. „Un poliţist care nu ucide nu este un poliţist”, a spus el. În spiritul lui Trump, el vrea să-şi numească fiul ca ambasador al Braziliei în Statele Unite, chiar dacă acesta nu are experienţă diplomatică.
Lista liderilor marcaţi de stilul de conducere al lui Trump şi de înclinaţia naţionalistă este lungă, iar urme ale influenţei sale pot fi văzute în Italia, Germania, România şi Suedia. În Danemarca şi Olanda, noile interdicţii privind acoperirea feţei sunt văzute ca mişcări ostile vizând femeile musulmane. Statele Unite conduc lumea când vine vorba de atacuri mortale motivate de naţionalismul alb, dar au fost comise şi în Grecia, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Canada şi Noua Zeelandă.
După măcelul oribil din Noua Zeelandă, unde un naţionalist alb a ucis 51 de musulmani, Trump a negat că naţionalismul alb este o problemă serioasă. Dar ucigaşul de acolo a citat „marea înlocuire”, o teorie a conspiraţiei care flutură ideea genocidului alb, la care se făcea referire şi în manifestul atacatorului din El Paso. În mod similar, neo-naziştii din Charlottesville au scandat „evreii nu ne vor înlocui”, într-un ecou evident al teoriei înlocuirii. Naţionaliştii din întreaga lume subscriu la idei similare, iar una dintre cele mai proeminente dintre aceste figuri este fostul şef de campanie al lui Trump, Steve Bannon. Bannon, care s-a dedicat consilierii naţionaliştilor din Europa, de la plecarea sa de la Casa Albă, s-a referit în mod repetat la cartea rasistă „Tabăra Sfinţilor”, care înfăţişează o Europă cufundată în haosul provocat de refugiaţii negri şi bruni.
Naţionalismul şi abilităţile de propagandă ale lui Bannon s-au asociat perfect cu cele ale lui Trump şi l-au ajutat pe acesta să devină preşedinte. Ambii, cât şi mişcarea naţionalistă mai largă, ameninţă că vor transforma lumea într-un loc de lupte fără sfârşit şi de fiinţe umane vicioase, care reflectă viziunea preşedintelui asupra vieţii. Aceasta este existenţa primordială, „războiul tuturor împotriva tuturor”, pe care filosoful Thomas Hobbes şi-a imaginat-o a fi starea naturală a absenţei unor legi ale umanităţii şi a unor reglementări care creează „contracte sociale”.
Contractele sociale sugerate de Hobbes pentru a domoli fiara sălbatică şi Epoca Luminilor, care a început după ce a murit el, au văzut crearea de legi şi obiceiuri care au solidificat contractele sociale şi au extins drepturile individuale. America este cea mai mare manifestare a idealului iluminist, o naţiune angajată în pace şi egalitate pentru oamenii de orice fel.
Este un pariu sigur că preşedintele Trump nu l-a citit niciodată pe Hobbes şi nu ar putea descrie Iluminismul (Bannon pare documentat). Această necunoaştere combinată cu înclinaţiile sale brutale îl califică pentru a conduce un efort la scară mondială de a realiza pe deplin coşmarul hobbesian şi de a ruina tot ce a produs Iluminismul.
