Connect with us

Actualitate

Politico: Unde a greşit Boris Johnson / Ce va urma? – International

Publicat

pe

Marele plan al lui Boris Johnson poate fi dat înapoi de o importantă scăpare. Premierul nu se aştepta ca Partidul Laburist să nu fie de acord cu alegerile. În urmă cu patru săptămâni, atunci când parlamentarii s-au întors la Westminster, potrivit declaraţiilor mai multor oficiali şi miniştri, cei din Downing Street se aşteptau ca adversarii premierului să reuşească să adopte o lege prin care să blocheze un Brexit fără acord şi, în consecinţă, să pericliteze promisiunea lui Johnson de a retrage Regatul Unit în Uniunea Europeană pe 31 octombrie „viu sau mort”. La fel ca Jokerul din filmul „Cavalerul întunecat”, Johnson voia să se lase învins, scrie Politico, citată de Rador.

Noua lege i-ar fi oferit o scuză ca, pe la mijlocul lunii octombrie, să organizeze alegeri înaintea Brexit-ului, ceea ce pentru el ar fi însemnat o luptă între alegători şi parlament, în care Johnson i-ar fi acuzat pe parlamentari că încearcă să blocheze Brexit-ul. Speranţa lui era aceea de a recâştiga majoritatea conservatorilor pe care predecesoarea sa, Theresa May, o pierduse în 2017, iar asta i-ar fi permis să forţeze un nou acord cu Bruxelles-ul sau să hotărască autoritar un Brexit fără acord.

În ambele cazuri, principala sa promisiune – aceea de ieşi din UE pe 31 octombrie – pe care Johnson a făcut-o în prima sa zi în funcţie şi pe care a tot repetat-o de atunci până la saturaţie, ar fi respectată, iar conservatorii vor putea guverna o Mare Britanie post-Brexit până la viitoarele alegeri, programate pe la mijlocul deceniului următor.

Aproape că i-a mers. Parlamentarii au votat cu sârg blocarea unui Brexit fără acord, iar Johnson, cu o mare încăpăţânare, a spus că alegerile rămân acum singura opţiune. Dar mai apoi s-a întâmplat ceva care nu era scris în scenariu.

După cum afirmă cei la curent cu gândirea celor de la „Numărul 10” (Downing Street 10, reşedinţa oficială a premierilor britanici, totodată sediul guvernului, n. red.), planul se baza pe ideea că Partidul Laburist, de opoziţie, nu va agrea nişte alegeri înaintea Brexit-ului pe la mijlocul lui octombrie.

Dar ulterior, pe 4 septembrie, liderul laburiştilor Jeremy Corbyn a făcut exact asta, nu i-a oferit premierului cele două treimi din parlament necesare pentru ca, în conformitate cu legea din Regatul Unit, alegerile să poată avea loc. Decizia l-a făcut pe Johnson să treacă la planul B: o încercare disperată de a ajunge la un acord cu UE înainte de 19 octombrie ca să nu fie silit să îşi încalce promisiunea şi să ceară Bruxelles-ului amânarea Brexit-ului, aşa cum ar cere noua lege.

Potrivit declaraţiilor făcute pentru Politico de mai mulţi oficiali şi miniştri care au dorit însă să-şi păstreze anonimatul, ideea că laburiştii nu vor vota pentru alegeri a fost principalul calcul greşit al lui Johnson, iar efectele sunt distrugătoare.

Ce va urma?

Alegerile ar putea avea totuşi loc dacă sau atunci când partidele de opoziţie ar susţine un vot de neîncredere în guvern – lucru pe care Corbyn l-a reiterat miercuri, spunând însă că va face acest lucru numai după ce va fi asigurată prelungirea Brexit-ului până în ianuarie 2020.

Punctul crucial constă în faptul că opoziţia, şi nu guvernul, este cea care ţine hăţurile în privinţa datei alegerilor. Mai marii din guvern vorbesc cu gravitate despre perspectiva amânării Brexit-ului. „Nu cred că e o poziţie grozavă pentru noi, cred că ni se va spune că suntem „alţi Theresa May”, a declarat un important conservator.

„Dacă nu vom avea Brexit-ul până pe 31 octombrie, multor colegi le va fi teamă să umble prin ţară din cauza prezenţei tot mai numeroase a Partidului Brexit”, a declarat un parlamentar care a fost şi ministru. „Ne temem că vom fi văzuţi ca nişte oameni care nu au reuşit Brexit-ul, iar singura cale de a ajunge la Brexit va fi reorientarea spre Partidul Brexit, ceea ce ar înseamna că Partidul Conservator va pierde multe fotolii parlamentare”.

Dacă Johnson nu ajunge la un acord cu UE până pe 19 octombrie – iar progresele lui în privinţa tratativelor sunt doar modeste – el ar avea de ales între acest scenariu deloc de invidiat şi o măsură radicală: să demisioneze ca să nu aplice legea – adoptată de parlamentari în cursul acestei luni – care îi cere să amâne Brexit-ul.

În plan privat, oficiali ai guvernului spun că posibilitatea este reală, chiar dacă cei din Downing Street neagă în public acest lucru.

După marea înfrângere suferită în faţa Curţii Supreme, s-ar putea ca Johnson să se gândească de două ori înainte de a încălca legea refuzând pur şi simplu pentru a doua oară să respecte Legea Benn (legea care obligă premierul să ceară amânarea datei Brexit-ului, (altminteri programat pe 31 octombrie, n. red.), a declarat Charles Grant, directorul Centrului pentru Reformă Europeană.

„Riscul acestei mutări l-ar putea pune pe Boris în situaţia lui Salvini”, a declarat Grant, referindu-se la liderul Ligii italiene care, luna trecută, a provocat dizolvarea guvernului de coaliţie în speranţa că va câştiga o majoritate la următoarele alegeri şi care s-a trezit ulterior în afara Puterii. Johnson ar putea demisiona gândindu-se că peste câteva săptămâni vor avea loc alegeri, după care ar putea reveni prin câştigarea alegerilor. Dar ar putea exista un guvern interimar care ar rămâne interimar foarte multă vreme, iar tu te trezeşti exclus de la putere şi te mai trezeşti că nu mai sunt alegeri”.

Dacă acest scenariu ajunge să se aplice, asta va însemna ruina finală a strategiei celor din Downing Street. Deocamdată, Johnson „e încă în cărţi”, dar el a învăţat că un singur calcul greşit te poate aduce foarte aproape de un „şah mat”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorizedo oră ago

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare...

Uncategorized2 ore ago

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Uncategorized5 ore ago

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

DiverseO zi ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

UncategorizedO zi ago

Lens învinge PSG cu 1-0 și câștigă Supercupa Franței, deși a jucat peste 45 de minute în inferioritate numerică

Credit foto: Andrei Plesnilă Echipa Lens a obținut o victorie surprinzătoare cu 1-0 împotriva PSG în finala Supercupei Franței, disputată...

Diverse2 zile ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized4 zile ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Diverse4 zile ago

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized4 zile ago

Aromaterapia acasă: cum creezi o atmosferă plăcută în fiecare cameră

Sursă imagine: https://www.pexels.com/ro-ro/@mareefe/   Mirosul este singurul simț care ajunge direct la sistemul limbic, zona creierului responsabilă cu emoțiile și...

Uncategorized4 zile ago

Suplimente pentru inimă – ce trebuie să știi despre magneziu, CoQ10 și omega-3

Sursa foto: Pexels.com  Mulți oameni ajung la cardiolog cu palpitații, fac Holter, EKG, analize și primesc același răspuns: „Totul e...

Uncategorized4 zile ago

Dezmembrări Citroen – piese originale pentru întreținerea și repararea mașinii

Citroen are o gamă foarte variată de autoturisme, de la modele compacte de oraș până la monovolume, SUV-uri și utilitare....

Uncategorized5 zile ago

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele Numărul comenzilor achitate în rate a...

Uncategorized5 zile ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

Uncategorized6 zile ago

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

DiverseO săptămână ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

UncategorizedO săptămână ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized2 săptămâni ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Top Stiri Comisarul