În ultima lună au fost publicate o mulțime de articole care argumentează că criza coronavirusului a schimbat totul și că această molimă a vremurilor moderne marchează o delimitare clară între prezentul incert și era precedentă „post-9/11”. Tot așa cum Derek Chollett și James Goldgeier au inventat termenul „de la 11/9 la 9/11” pentru perioada de la căderea Zidului Berlinului (sfârșitul războiului rece) și ceea ce George Will a calificat în mod faimos drept sfârșitul „concediului de la istorie” luat de America, marchează și pandemia o delimitare similar de tranșantă? În viitor, de exemplu, când vom zbura din nou, controlul de la aeroport va fi mai puțin preocupat de cei 85 de mililitri de lichide sau geluri decât de faptul că purtăm mască, și vor fi aparatele de scanat corporal reconfigurate pentru a detecta febra și alte condiții de sănătate mai degrabă decât arme ascunse?
În săptămânile care au urmat atentatelor de la 9/11, inclusiv la un simpozion organizat de National Interest, s-a pus întrebarea dacă lupta cu Al-Qaeda și terorismul internațional va deveni noul principiu organizator central al politicii externe americane. În definitiv, lovitura pripită a lui Osama bin Laden și înclinația lui de a-și face inamici au produs o rară convergență în care, în lunile rămase din 2001, SUA, aliații lor din NATO și partenerii din Asia de Est, dar și Iranul, Rusia, China și Arabia Saudită ajunseseră toate la un consens în privința amenințării reprezentate de Al-Qaeda. Cel puțin pentru o vreme, bin Laden a atenuat competiția dintre marile puteri.
Vorbind despre pandemie, Bill Gates ar putea recicla declarații ale președintelui George W. Bush înlocuind pur și simplu „terorism” cu „coronavirus”. Gates crede că amenințarea pandemiei unește toate țările într-o luptă comună și că eradicarea acestul flagel ar trebui să devină obiectivul principal al politicii externe a oricărui stat. Dacă în ultimii câțiva ani lupta antitero își cam pierduse lustrul și ideea post-9/11 că SUA sunt amenințate de probleme create mai degrabă de stat fragile decât de cele puternice începuse să fie înlocuită de o revenire la competiția dintre marile puteri, atunci va determina coronavirusul țările să renunțe la politica de forță și să pună mai mult accent pe sănătatea și securitatea umană?
Să nu se înțeleagă greșit, coronavirusul are un impact. El pune la încercare relațiile din cadrul actualelor alianțe și provoacă fracturi în structura actuală a globalizării. El contestă înțelepciunea unei dependențe excesive de o unică piață globală unitară care asigură bunuri și servicii necesare deopotrivă prosperității și securității. Însă nu am avut acel tip unic de șoc, ca în 9/11, care să ducă la o pauză. Virusul nu a determinat Coreea de Nord să-și suspende provocările în zona demilitarizată ori testarea rachetelor; nu a silit Republica Islamică a Iranului să-și abandoneze programul nuclear; nu a oprit temporar acțiunile Chinei menite a crea o „nouă normalitate” în Marea Chinei de Sud și nici n-a făcut ca Rusia să regurgiteze Crimeea. Coronavirusul nu devine un principiu organizator central, ci mai degrabă încă un factor de care statele trebuie să țină seamă când își calculează politica externă.
Nici nu trebuie presupus automat că daunele provocate de pandemie sunt evaluate identic de toate țările. Am asistat în schimb la o mixtură de cooperare și confruntare, bazată pe modul în care și-a evaluat fiecare putere interesele. China și Rusia nu vor ezita să profite de orice breșă creată de fricțiunile generate de coronavirus între SUA și aliații lor, în vreme ce nici America nu va fi dezamăgită dacă provocările adaptării la pandemie vor pricinui tensiuni grave pentru guvernarea lui Xi Jinping ori Vladimir Putin. China a adoptat drept prim pas încurajarea Europei de a se distanța de SUA, în timp ce SUA speră că deznodământul pandemiei îi va favoriza apelurile de decuplare a Occidentului de China.
Așadar, sunt sceptic că suntem pe punctul de a avea o transformare masivă în relațiile internaționale. Coronavirusul e o „lebădă gri” – ne așteptam de ani de zile la apariția unui focar infecțios masiv cu întindere globală, chiar dacă momentul și cauza specifică rămâneau niște necunoscute. Dacă acum ne aflăm într-o nouă perioadă a afacerilor globale, dacă nu ne mai aflăm în lumea post-9/11, atunci schimbarea a avut loc gradual de mai multă vreme. Pandemia nu va pune capăt competiției din sistemul global anarhic – va deveni doar un alt factor.
