În perioada următoare va fi nevoie de mult calm și mai ales de efortul comun, al statului, cultelor religioase, presei și publicului de a înțelege pe de o parte că orice agresiune la adresa libertății religioase poate avea efecte foarte nocive pe termen lung, iar pe de altă parte că suntem cu toții responsabili nu doar de reconstrucția socială post-pandemie, dar și de a contribui la consolidarea capitalului social, atât de vital în perioade de criză. Într-un regim politic democratic și bazat pe domnia legii, politicile statului în materie de viață religioasă nu trebuie generate nici de un exces de protecționism bisericesc, nici de secularism exacerbat, ci de principiul libertății religioase.
Atunci când statul reglementează viața religioasă trebuie să aibă ca prioritate accesul cetățenilor la exercitarea libertății religioase, atât în dimensiunea ei privată (forum internum), cât și în dimensiunea ei externă sau asociativă (forum externum).
Conform standardelor internaționale (ale ONU, OSCE, UE, Biroul pentru Libertatea Religioasă Internațională din cadrul Departmentului de Stat al SUA etc), statele nu pot suspenda libertatea religioasă nici în stare de război și nici în stare de urgență. Însă, libertatea religioasă în dimensiunea ei externă poate fi restrânsă pentru restabilirea ordinii și securității publice sau în situații de pandemie ca măsură excepțională și cu îndeplinirea următoarelor condiții:
- 1. să fie prevăzută de lege;
- 2. să servească unor scopuri ale corpului politic în integralitatea lui (protejarea securității, a ordinii publice, a sănătății etc.);
- 3. să fie nediscriminatorie în limbaj și aplicabilitate;
- 4. să servească strict scopului și perioadei anunțate.
În afara acestor principii minimale, intruziunea statului în viața bisericească este o atitudine anti-democratică și are potențialul de a crea pe termen lung atât precedente periculoase, cât și gesturi de ură la adresa membrilor comunităților religioase.
Principiul exercitării libertății religioase: Raportarea statului la fenomenul religios trebuie făcută prin unicul element cu potențial universalist, aplicabil și credincioșilor și necredincioșilor, anume libertatea religioasă – un drept care ne leagă pe toți și nu exclude pe nimeni. Libertatea religioasă este unul dintre cele mai vechi drepturi consemnate la nivel constituțional în regimurile democratice. Desconsiderarea acestui principiu poate deschide fereastra unor abuzuri și comportamente autoritariste foarte periculoase pentru libertatea de conștiință și de expresie, ca de altfel și pentru libertatea de asociere și întrunire. Statul nu are căderea de a recomanda neexercitarea libertății religioase prin evitarea accesului la anumite practici liturgice (ex: euharistia). Modul în care ritualul euharistic se desfășoară ține strict de responsabilitate individuală și comunitară a membrilor unei organizații religioase, care trebuie să implementeze singură, în limitele cadrului juridic general stabilit de către autorități, cele mai sigure măsuri de protecție împotriva răspândirii virusului.
Principiul neutralității statului: Statul român nu este laic, ci neutru din punct de vedere religios, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă. Neutralitatea religioasă a statului este unul dintre principiile liberalismului politic și este împărtășită de majoritatea statelor democratice europene. Acestea nu au căderea de a utiliza un referențial teologic în politicile publice și nici dreptul de a reglementa reguli de cult sau/și comportamente liturgice. Utilizarea linguriței la împărtășanie, specifică cultului Bisericilor Ortodoxe și Bisericii Greco-Catolice, este un act litugic a cărui materializare depinde strict de responsabilitatea privată a preoților și credincioșilor, cenzurarea acesteia nefiind atributul statului.
Principiul nediscriminării: Reglementarea vieții religioase nu poate fi făcută pe principii discrimatorii. Faptul că prin recomandările emise recent statul țintește doar anumite practici liturgice specifice Bisericilor răsăritene (practici complet diferite față de cele islamice, mozaice, evanghelice etc.) poate avea efecte foarte periculoase pe termen lung generând relații tensionate între cultele religioase, precum și între culte și stat. Statul are datoria de a facilita accesul cetățenilor la drepturi și libertăți și de a crea consens, nu tensiuni și clivaje sociale.
Principiul domniei legii: Atunci când formulează reglementări privind viața religioasă, statele guvernate de principiul domniei legii în sens democratic (rule of law, nu rule by law) trebuie să utilizeze concepte cu putere juridică, consemnate și definite ca atare de practica legislativă națională și europeană. Reglementările trebuie să fie uniforme din punct de vedere juridic și aplicabile întregului spectru al vieții religioase, nu aleatorii și țintite către anumite comunități religioase. „Slujitori bisericești/religioși” sau „binecuvântare” nu doar că nu sunt termeni juridici cu care statul de drept nu are căderea de a opera, ci sunt termeni particulari care au potențialul de a genera discursuri și practici ale urii pe termen lung.
Principiul autonomiei cultelor: Conform legislației românești, organizațiile religioase sunt entități private întemeiate pe asocierea voluntară a cetățenilor pentru a-și exercita o credință religioasă comună. În calitate de organizații private și autonome față de stat, cultele religioase trebuie să arate responsabilitate și discernământ social în timpul pandemiei actuale. Gesturile excentrice și iresponsabile, declarațiile belicoase al membrilor cultelor nu fac decât să acutizeze insensibilitatea publică față de libertatea religioasă, drept fundamental așezat la temelia oricărei democrații.
În logica democrației, Biserica nu trebuie să abdice de la responsabilitatea civică și socială care-i revine, iar statul nu are dreptul să întreprindă gesturi de agresiune la adresa libertății religioase în afara cadrului standardelor internaționale. Totodată, solidaritatea, unitatea și compasiunea generate de dimensiunea asociativă a exercitării libertății religioase sunt și vor fi resurse extrem de importante în reconstrucția socială a României post-pandemie.
N.Red: Cătălin Raiu este doctor în științe politice și reprezentantul României în panelul de experți pe libertate religoasă al OSCE.
