Însă observatorii notează că tradiția înrădăcinată de a râde de oameni și zei deopotrivă ar putea fi în pericol la cinci ani după atacul jihadist împotriva redacției săptămânalului satiric Charlie Hebdo, stindardul național francez al comentariilor controversate.
Două milioane de persoane și 40 de lideri mondial au mărșăluit în Paris după masacrul din ianuarie 2015 ca parte a demonstrațiilor de apărare a libertății de expresie sub egida sloganului „Je suis Charlie”.
Însă în timp ce miercuri începe procesul a 14 persoane suspectate de complicitate în organizarea atacului terorist, unii par să își fi pierdut apetitul pentru afront.
Doar jumătate din francezii care au răspuns unui sondaj organizat de Ifop pentru Charlie Hebdo în luna februarie au afirmat că susțin „dreptul de a critica, chiar și revoltător, o credință, simbol sau dogmă religioasă”.
Majoritatea celor care se opun au sub 25 de ani, o schimbare de paradigmă majoră pentru prima țară din Europa care a decriminalizat blasfemia în mod oficial în 1881 deși în practică aceasta se întâmplase după Revoluția Franceză din 1789.
Autocenzură
„Într-o lume care se consideră seculară, blasfemia a devenit în mod paradoxal un tabu într-o Franță care se descrie din ce în ce mai puțin religioasă”, afirmă Anastasia Colosimo, o profesoară de teologie politică la Institut d’études politiques din Paris.
„Anticlericalismul sau ateismul sunt văzute tot mai mult ca fiind jignitoare. Nu mai sunt la modă”, adaugă aceasta.
Sfidători ca întotdeauna, redactorii Charlie Hebdo au republicat miercuri caricaturi profund controversate cu profetul Mahomed pentru a marca începutul procesului, inclusiv un desen cu acesta al caricaturistului Cabu, care și-a pierdut viața în masacru”.
„Nu ne vom da bătuți niciodată”, a scris directorul revistei Laurent „Riss” Sourisseau într-un editorial.
Președintele francez Emmanuel Macron a răspuns veștii omagiind victimele atacului împotriva Charlie Hebdo și apărând „dreptul de a blasfemia”.
Refuzul noțiunii de blasfemie este imprimat în rădăcinile republicii franceze”, a declarat istoricul Jean Garrigues pentru AFP, precizând că „este legat de istoria Bisericii, supremația Bisericii Catolice în societatea franceză și asocierea acesteia cu monarhia” răsturnată de revoluționarii republicani.
„Este ceva ce ține cu adevărat de identitatea franceză”, subliniază Garrigues.
Însă unii arată cu degetul spre o tendință tot mai răspândită de autocenzură, cauzată în parte de temerile de a nu deveni ținte ale unor răzbunări precum cea căreia i-au căzut victime jurnaliștii de la Charlie Hebdo în urmă cu 5 ani, atacul fraților Cherif și Said Kouachi lăsând în urmă 12 morți printre acestea numărându-se și cinci caricaturiști.
„Atacul din 2015 a făcut și mai real riscul periclitării propriei vieți și a dus la o autocenzură și mai puternică”, afirmă Colosimo.
Insultă la adresa religiei
Charlie Hebdo se mândrește că nu face distincție între bigoții și liderii religioși indiferent de credința din care fac parte însă.
Însă unii critică publicația pe motiv că și-ar fi pierdut aplombul, una dintre cele mai vocale columniste ale revistei, Zineb El Rhazoui, dându-și demisia în 2017 acuzând că Charlie că și-a atenuat criticile la adresa extremismului islamic.
El Rhazoui a salutat însă decizia de a republica caricaturile, afirmând că este o victorie pentru „dreptul de a blasfemia”.
Riss, care și-a pierdut o mână dar a supraviețuit atacului terorist, a declarat pentru AFP în luna ianuarie că există o tendință generalizată în Franța de „consens extrem” în ceea ce privește caricaturile politice.
Dezbaterea privind libertatea de expresie a reizbucnit la începutul anului după ce o adolescentă de 16 ani a primit amenințări cu moartea pentru o postare injurioasă pe Instagram în care a descris islamul ca fiind o „religie de rahat”.
Ministrul de atunci al justiției, Nicole Belloubet, a fost aspru criticat fiindcă a afirmat că fata a comis o „insultă la adresa religiei” deși ministrul francez a deplâns amenințările la adresa adolescentei.
Președintele francez Emmanuel Macron i-a luat apărarea fetei, apărând dreptul tuturor francezilor de „a blasfemia, critica și caricaturiza religia”.
„Libertatea de expresie nu există pentru a proteja discuțiile amabile”, afirmă și Colosimo, subliniind că „există pentru a proteja discuțiile care jignesc, care șochează și alarmează”.
REFERINȚĂ:
