A eticheta Lege și Justiție (sau PiS) de dreapta sau chiar de extrema dreaptă este însă impropriu – cel puțin din perspectiva politicilor economice ale partidului. După cum a explicat Christopher Hartwell chiar în aceste pagini, PiS a impus un impozit instituțiilor financiare pentru a-și finanța politicile de bunăstare socială și în principal programul 500+ care oferă ajutoare generoase familiilor cu minim doi copii.
Pe de altă parte, politica lui de a crea „campioni” industriali naționali suficient de mari pentru a putea concura pe plan regional sau chiar mondial (cel mai recent în sfera energiei), trăsnește a dirijism francez. „O asemenea abordare ar fi evitată de un autentic economist de dreapta, care știe că piețele, iar nu guvernele, sunt cele care aleg câștigătorii”, afirmă Hartwell.
Pe plan social, politicile sale sunt într-adevăr conforme cu unele dintre stereotipurile pe care le asociem de obicei politicii de dreapta, cum ar fi poziția lui anti-avort și apărare familiei tradiționale de ceea ce el numește „ideologie LGBT” – dar și dictatorul român Nicolae Ceaușescu era în aceeași măsură anti-avort și anti-homosexualitate (le-a scos pe ambele în afara legii) și nimeni nu l-a etichetat vreodată ca fiind de dreapta.
Și dacă tot veni vorba de România, merită menționat că social-democrații țării (PSD) care au guvernat-o o mare parte a ultimilor 30 de ani încă mai sunt calificați de presă, aproape comic, drept un partid de stânga.
Pe lângă faptul că încă demult a devenit sinonim cu corupția, partidul a implementat o serie de măsuri tradiționale de stânga, cum ar fi mărirea pensiilor de stat și a salariului minim, dar a introdus și un impozit unic pe venit de 10% (care e chiar și mai mic pentru dividende, 5%). Acesta nu e gestul unui partid de stânga.
Pare din ce în ce mai anacronic să continuăm să etichetăm partide, mișcări și grupuri politice cu „dreapta” și „stânga”. Folosim o terminologie a trecutului pentru a descrie prezentul.
Și nu se aplică doar stângii și dreptei. Fascist și antifascist, comunist și anticomunist sunt ambele la fel de depășite, ca și ideologiile pe care odinioară le reprezentau. (Apropo, Europa în curs de dezvoltare e încă plină de anticomuniști autoproclamați care nu erau nicidecum așa ceva atunci când comuniștii chiar erau la putere și când a fi anticomunist necesita extrem de mult curaj.)
Anul trecut scriam despre necesitatea ca Europa în curs de dezvoltare să renunțe la termenul „comunist” odată pentru totdeauna.
Însăși denumirea publicației noastre, Emerging Europe, a fost adoptată din dorința de a lăsa în urmă definițiile din perioada războiului rece referitoare la continentul european și de a evita utilizarea termenului „Europa de Est”, care are conotații negative și care nici măcar nu descrie cu acuratețe țări precum Cehia și Slovenia, ale căror capitale sunt situate la vest de Viena.
Prin urmare, la Emerging Europe încercăm de mult timp să evităm referirile la comunism, dar admitem deschis că nu am și reușit întotdeauna. Uneori (cum a fost anul trecut, când mai multe țări din întreaga regiune au celebrat 30 de ani de la sfârșitul totalitarismului) a fost imposibil să nu-l menționăm.
Chiar și așa, schimbarea narațiunii nu înseamnă întotdeauna un pas pozitiv. În ultimii ani iliberalismul unor anumite guverne – dar nu al tuturor – din Europa în curs de dezvoltare a fost cel care a definit, din perspectiva multora, întreaga regiune. S-a vorbit de o nouă Cortină de Fier ce separă partea vestică progresistă a continentului de un est reacționar care calcă în picioare statul de drept și se opune ferm migrației, drepturilor femeii, drepturilor homosexualilor și chestiunilor ecologice.
Dar „progresist” (sau „liberal”) și „reacționar” sunt la fel de lipsite de sens ca și „stânga” și „dreapta”. Așa cum tot Christopher Hartwell a remarcat, în SUA „liberal” este adesea un termen peiorativ folosit pentru a-i ataca pe cei care-și doresc un mai mare control al statului cam în orice domeniu, ignorându-se faptul că un liberal clasic își dorește fix opusul, cel puțin din perspectivă economică.
Cât despre „reacționar”, e dificil chiar și a pronunța cuvântul fără a-ți veni automat în minte „Cărticica Roșie” a președintelui Mao Zedong.
Dar dacă stânga și dreapta, comunist și anticomunist, fascist și antifascist, progresiliberal și reacționar sunt toate depășite, ce termeni ar trebui să folosim pentru a descrie gândirea politică a epocii contemporane?
Nu am răspunsurile, deși îmi dedic găsirii lor mai mult timp decât e probabil sănătos. Dacă aveți vreo sugestie, contactați-mă.
