Connect with us

Actualitate

Începe școala. Recomandările autorităților pentru copii: Evitați mijloacele de transport în comun, nu faceți schimb de rechizite, dezinfectați obiectele personale când ajungeți acasă – Educatie

Publicat

pe

Autoritățile au transmis vineri o serie de reguli pe care trebuie să le respecte copiii și părinții, începând de luni, când începe școala. Acestea le recomandă copiilor să evite mijloacele de transport în comun, să dezinfecteze toate obiectele personale când ajung acasă și să evite contactul direct cu persoanele vârstnice, care sunt vulnerabile în fața noului coronavirus.

Regulile pentru începutul noului an școlar, transmise vineri de Grupul de Comunicare Strategică, cel care asigură comunicarea Guvernului de la debutul pandemiei de COVID-19:

3 lucruri ne țin în siguranță pe noi, dar și pe ceilalți, în orice situație am fi:

  • 1. Masca trebuie purtată astfel încât să acopere atât nasul, cât și gura. Masca reduce masiv riscul de răspândire a virusului! Atunci când e purtată atât de către persoana potențial infectată, cât și de către persoana neinfectată, se reduce la minimum riscul de transmitere a virusul mai departe. Utilizarea măștii în spații închise (ex: o sală de clasă) previne transmiterea virusului atunci când mai multe persoane se află simultan într-o încăpere. Tot masca face să poată fi redusă distanța minimă dintre persoane la cel puțin 1 metru în interior. Masca trebuie purtată și în aer liber atunci când distanța dintre persoane nu poate fi menținută la cel puțin 1,5 metri sau atunci când un număr mare de persoane se află în aceeași zonă.
  • Nu înlăturați masca și nu o purtați sub bărbie, în special atunci când vorbiți în apropierea unei alte persoane sau în sala de clasă. Masca este individuală și NU se oferă propria mască utilizată să fie purtată de o altă persoană.
  • 2. Distanța fizică trebuie păstrată la cel puțin 1 metru în interior, cu obligația purtării măștii, și cel puțin 1,5 metri în aer liber, atunci când nu este purtată masca. Păstrând distanța față de celelalte persoane aria de răspândire a virusului este redusă la minimum. Întrucât particulele care pot fi infecțioase sunt răspândite prin simpla vorbire, purtarea măștii și distanța fizică fac ca aceste particule să nu ajungă la celelalte persoane.
  • În sala de clasă, trebuie menținută distanța atât față de colegi, cât și față de profesori, în timpul orelor, în pauze sau în momentul sosirii/plecării de la cursuri. În cazul orelor de educație fizică vor fi evitate acele activități care presupun contactul direct între elevi sau prin intermediul obiectelor atinse frecvent (ex: jocul de echipă cu mingea)
  • 3. Mâinile trebuie igienizate sau dezinfectate ori de câte ori atingem o suprafață care ar putea fi infectată (ex: clanțe, mânere, balustrade, butoane de lift). E important să ne gândim cine ar fi putut atinge respectiva suprafață înaintea noastră, întrucât cu ajutorul mâinilor putem duce mai departe cele mai multe virusuri. Dacă mâinile noastre nu sunt igienizate/dezinfectate, atunci NU trebuie să ne atingem ochii, nasul sau gura, deoarece virusul poate fi pe mâini și în acest mod să ne infectăm. Mâinile trebuie spălate cel puțin 20 de secunde cu apă și săpun sau dezinfectate. Trebuie să avem grijă să dezinfectăm nu doar mâinile, dar și obiectele pe care le purtăm frecvent cu noi, cum ar fi telefonul mobil.
  • În sala de clasă, așezați-vă întotdeauna în același loc și evitați să atingeți obiectele colegilor, scaunele și băncile ocupate de aceștia. Dezinfectați-vă mâinile de fiecare dată după ce atingeți obiecte sau suprafețe comune (ex: cretă, burete, tablă). Aveți grijă unde plasați ghiozdanul astfel încât să fie cât mai ferit de o posibilă contaminare.

Tinerii sunt afectați într-o mai mică măsură în cazul infectării cu noul coronavirus (COVID-19), DAR ei pot răspândi virusul, chiar fără să-și dea seama, către persoanele vârstnice și/sau cu boli cronice (ex: părinți, bunici, profesori, persoane cu deficiențe imunologice) în cazul cărora infectarea poate avea consecințe extrem de grave, spun autoritățile.

  • Din acest motiv, este foarte important ca tinerii să respecte măsurile de protecție sanitară și să avertizeze imediat atunci când prezintă simptome (ex: febră, tuse, nas înfundat, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, stare de oboseală, etc).
  • Elevii cu simptome de boală NU trebuie să se prezinte la școală, iar părinții au obligația de a anunța unitatea de învățământ, precum și medicul de familie.
  • Părinții/ însoțitorii care conduc elevii la școală NU pot intra în instituția de învățământ decât în situații excepționale, cu aprobarea prealabilă a conducerii școlii.
  • Elevii care fac parte din grupe de risc în ipoteza infectării cu noul coronavirus (COVID-19), sau locuiesc cu persoane care se află în grupele de risc, pot face școala online, pe baza unei solicitări din partea părinților, în urma unei adeverințe medicale din partea medicului de familie sau a medicului curant.
  • În cazul absenței de la școală pentru cel puțin 3 zile consecutive, elevul va trebui să prezinte în momentul revenirii la școală o adeverință medicală din partea medicului de familie.
  • La fel ca și în anii precedenți, elevii care intră în noul ciclu de învățământ (ex: grădiniță – grupa mică, primar – clasa I, gimnaziu – clasa IV, liceal – clasa IX, postliceal) trebuie să prezinte o adeverință de intrare în colectivitate care poate fi eliberată de medicul de familie în cursul primei săptămâni de școală, dacă nu se regăsește în dosarul de înscriere.

Momente cheie pentru elevi în afara orelor:

  • Drumul până la școală. Dacă este posibil, optați pentru deplasarea pietonală și evitați folosirea mijloacele de transport în comun. Dacă trebuie să utilizați transportul în comun, purtați obligatoriu mască, păstrați distanța față de celelalte persoane, evitați atingerea suprafețelor comune și dezinfectați-vă mâinile imediat ce ați părăsit transportul în comun.
  • Recreația alături de colegi. Dacă purtați mască, păstrați distanța de minimum 1 metru față de colegi. Dacă vă aflați în aer liber și nu purtați mască, atunci mențineți o distanță de cel puțin 1,5 metri. Evitați să faceți schimb sau să atingeți obiectele personale pe care au pus mâna și alte persoane (ex: telefoane mobile, manuale, rechizite, etc) și dezinfectați-vă mâinile după orice contact cu suprafețe comune.
  • Timpul petrecut după școală. În cazul în care, după orele petrecute la școală, mai rămâneți alături de colegi/prieteni, aveți grijă să respectați aceleași reguli sanitare, indiferent dacă persoanele alături de care vă aflați prezintă sau nu simptome de infectare. Este de preferat ca petrecerea timpului liber să aibă loc în aer liber, dacă este permisă de condițiile meteorologice.
  • Întoarcerea acasă. Atunci când reveniți acasă aveți grijă ca, după ce lăsați încălțămintea la intrare, să vă spălați pe mâini, să dezinfectați obiectele personale (ex: chei, telefon mobil), să schimbați îmbrăcămintea folosită afară și să o așezați separat de îmbrăcămintea folosită în casă. Înainte de a îmbrăca noile haine, spălați-vă/dezinfectați-vă mâinile. Acordați atenție sporită ghiozdanului, respectiv zonelor în care îl plasați și riscul de contaminare.
  • Interacțiunea cu persoane vârstnice. Persoanele în vârstă sunt vulnerabile în fața noului coronavirus, în multe cazuri infectarea fiindu-le fatală. Este motivul pentru care trebuie protejate cu prioritate, prin evitarea contactului direct (ex: îmbrățișări) și prin menținerea distanței fizice de 1,5 metri. În cazul în care vă întâlniți cu persoane vârstnice, și nu puteți păstra distanța de siguranță, este recomandată purtarea măștii.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse4 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse6 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul