Connect with us

Actualitate

Schema privind 2.000 euro pentru societățile fără salariați și termenul pentru depunerea cererii – Adrian Bența – Finante & Banci

Publicat

pe

Prin OUG nr. 130/2020, a fost aprobată suma de aproximativ 1 miliard de euro proveniți din fonduri europene, pentru ajutarea IMM – urilor, amintește consultantul Adrian Bența, având în vedere că recent s-a publicat schema în Monitorul oficial.

El a reamintit cele trei forme de sprijin:

1. O sumă forfetară în valoare de 2.000 euro, pentru societățile ce la data de 31 decembrie 2019 nu aveau salariați, însă au avut o cifră de afaceri din acest exercițiu mai mare de 5.000 euro;

2. Granturi pentru capitalul de lucru pentru societăți ce în anul 2019 au avut o cifră de afaceri cuprinsă între 13.501 euro și 1.000.000 euro, iar valoarea grantului este de 15% din cifra de afaceri, până la maxim 150.000 euro;

3. Granturi pentru investiții, pentru IMM cu sume între 50.000 euro și 200.000 euro, iar IMM trebuie să îndeplinească mai multe criterii de eligibilitate, inclusiv surse de cofinanțare a proiectului.

„Prin Ordin MFE nr. 1060/2020 se adoptă schema ajutorului de stat, pe care o va utiliza o entitate ce dorește să beneficieze de aceste granturi”, spune Bența.

Pentru a beneficia de schema de ajutor de stat, spune el, solicitantul depune o cerere de finanțare în platforma electronică, iar documentele conexe acestei cereri sunt:

• Documentele de înregistrare – act constitutiv, certificat Registrul comerțului;
• Documentația financiară aferentă anului 2019 însoțită de ultima balanță de verificare;
• Documentația tehnică, respectiv plan de afaceri în format simplificat;
• Declarație pe propria răspundere că nu a mai beneficiat de ajutor de stat pentru aceleași obiective și nu există decizii anterioare de recuperare a ajutorului de stat.
• Declarație pe propria răspundere că beneficiarul nu este rezident fiscal într-o jurisdicție neagreată/necooperantă de pe lista UE.

În perioada următoare, Autoritatea de Management a Programului Operațional Competitivitate (AMPOC), va face publice ghidurile solicitantului astfel încât să se poată desfășura cursiv procedura.

Foarte important: cererea de finanțare trebuie depusă până la data de 30 octombrie 2020, iar încheierea contractelor de finanțare trebuie să se realizeze până în data de 31 decembrie 2020.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

UncategorizedO zi ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse3 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse5 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

DiverseO săptămână ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul