Connect with us

Actualitate

NYT: Triunghiul iubirii care a dat naștere acordului de pace al lui Trump din Orientul Mijlociu – International

Publicat

pe

După ce, de peste 40 de ani, am analizat diplomația arabo-israeliană, trebuie să spun că acordurile de normalizare, semnate marți între Israel și Emiratele Arabe Unit și între Israel și Bahrein, s-au încheiat în cel mai neobișnuit – dar incredibil de revelator – mod, potrivit NY Times, citat de Rador.

Pot explica asta cel mai bine făcând o analogie cu o telenovelă: e ca și când Jared Kushner ar fi fost un avocat care s-a gândit să aranjeze divorțul unui cuplu, respectiv, ‘Dna Israel’ și ‘Dl Palestina’. Totuşi, în decursul acestui proces, Kushner a descoperit că dna Israel și dl Palestina sunt atât de incompatibili încât ei nici nu mai pot sta în aceeași cameră, ca să nu mai spun că nici nu ar fi de acord cu planul său de separare.

Dar, pe parcursul acestui drum, Kushner a descoperit ceva ciudat: dna Israel era în relații amoroase cu dl Emirate, care se va elibera astfel dintr-o relație abuzivă cu dl Iran.

Așadar, Kushner nu a mai încercat să aranjeze un divorț între dnul Palestina și dna Israel, concentrându-și în schimb atenția asupra interesului reciproc dl dnei Israel și al dlui Emirate de se căsători – ca să nu mai vorbim despre propriul interes al președintelui Trump de a acționa ca un ‘judecător de pace’ care ar oficia evenimentul pe gazonul Casei Albe în toiul campaniei prezidențiale.

Pauză de publicitate.

Faptul că, practic, normalizarea relațiilor Israel-Emirate și Israel-Bahrein a fost pusă în mișcare din cauza eșecului de până acum al diplomației israeliano-palestiniene promovate de Administrația Trump, nu micșorează semnificația lor, chiar dacă sporește ironia poveștii noastre.

Principiul meu: în Orientul Mijlociu poate interveni o schimbare numai dacă marii jucători fac lucruri bune din motive proaste.

Iar acum e timpul potrivit. Atât Egiptul, cât și Iordania au ajuns la pace cu Israelul pentru a pune capăt războaielor lor la nivel de stat, iar comerțul, turismul și investițiile reciproce au fost limitate. Israelul cu Emiratele și Israelul cu Bahreinul își normalizează relațiile tocmai pentru că vor comerț, turism și investiții, dar și un schimb de informații împotriva Iranului. Iar Arabia Saudită a binecuvântat în mod clar toate astea, permițând companiei aeriene israeliene El Al să efectueze curse înainte și înapoi în Bahrein și în EAU.

Nu vezi asta în fiecare zi. În opinia mea, orice face ca Orienul Mijlociu să arate mai mult ca Uniunea Europeană și mai puțin ca războiul civil din Siria este un lucru bun. Un prieten din Dubai îmi spune că oamenii se salută în glumă prin “Shalom alaikum” – o combinație între formulele de salut ale evreilor și arabilor.

Să nu vă faceți însă iluzii. Mă rog în fiecare noapte ca Trump să fie învins în noiembrie, dar dacă el și Kushner au ajuns la un asemenea acord în felul lor atât de fățiș, atunci cu atât mai bine pentru ei. Ei au o mie de păcate, dar acest acord nu se numără printre ele.

Nu pot să prevăd care va fi rezultatul, dar atunci când cel mai avansat și mai internaționalizat stat arab din punct de vedere tehnologic, respectiv, EAU, decide să colaboreze cu statul ne-arab cel mai avansat tehnologic din regiune, respectiv, Israelul, eu suspectez că vor fi declanșate noi energii și că se vor încheia noi parteneriate, convenabile atât relațiilor dintre arabi și israelieni, cât și relațiilor interumane dintre evrei și musulmani.

Dacă va avea succes, acest lucru ar crea un model alternativ în fața celui de permanentă rezistență al Iranului, o țară care s-a inflitrat în niște regiuni marcate de criză precum Libanul, Siria, Gaza și Irak.
De ce se întâmplă tocmai acum toate astea?

În primul rând, din cauză că America își reduce masiv prezența militară în Orientul Mijlociu și, drept rezultat, se încheie noi alianțe care să umple acest gol. În Liban, Siria, o serie de regiuni din Irak și în Yemen, există o axă a șiiților din Iran și din cadrul Hezbollah. Mai există și o alianță între Turcia și Qatar. Și, în fața tuturor acestora, există o nouă axă tacită între Israel, EAU și Arabia Saudită, alături de o incipientă axă între irakieni, egipteni, iordanieni și moderații sunniți.

Un al doilea curent se datorează faptului că după ‘primăvara arabă’, după scăderea prețurilor petrolului și după o creștere a populației de tineri arabi, statele arabe sunnite moderate înțeleg că nu-și mai pot susține legitimitatea certându-se pe tema problemei palestiniene sau oferind locuri de muncă și subvenții de la guvern.

Viitoarea lor stabilitate depinde de modul în care le asigură tinerilor accesul la educație, de relațiile comerciale, de interconexiunea la nivel global – inclusiv pluralismul religios, sexual și educațional – de care au nevoie ca să răzbată. În același timp, aceste state, deși refuză să includă pluralismul politic sau orice disidență în acest context, cu timpul, vor trebui să accepte toate astea. Totuși, deocamdată, modelul lor de modernizare rămâne China, și nu America.

Bibi și ambasadorul său de la Washington au ajutat la realizarea planului lui Kushner. Și ce s-a întâmplat?
Kushner a lansat o propunere potrivit căreia Israelul ar putea anexa 30% din Cisiordania, acolo unde se află cele mai multe așezări evreiești, iar palestinienii și-ar putea întemeia un stat pe 70% din teritoriul rămas – adică o colecție de mai multe teritorii îndepărtate unele de altele, cu o capitală la marginea Ierusalimului. Dar colonii duri din coaliția lui Bibi au dorit să-și păstreze suveranitatea în toată Cisiordania – teritoriu care, în opinia lor, i-a fost dăruit evreilor de Dumnezeu. Ei nu vor susține procentul de 70% al unui stat palestinian înconjurat de o armată israeliană.

În consecință, Bibi a încercat să anexeze procentul de 30% fără să fie de acord cu procentul de 70% care ar reveni statului palestinian. Dar, spre lauda lor, Trump și Kushner au blocat acest lucru. Atunci, EAU au intervenit și au spus că, dacă Bibi renunță la planul de anexare, ele își vor normaliza relațiile.
Bibi a reacționat imediat. Asta îi permitea să reziste criticilor venite din partea colonilor extremiști pe tema renunțării la anexare și din partea israelienilor care îl acuzau de blocarea procesului de pace cu palestinienii. Iar EAU au beneficiat de un acord al palestinienilor pe tema anexării care să acopere normalizarea relațiilor cu Israelul. Asta a fost conexiunea între cele două acorduri.

Așadar, în ce stadiu se află problema israeliano-palestiniană? Eu presupun că faza internațională a procesului lor de pace s-a încheiat. Ce ar obține un emisar al președintelui SUA sau unul european care ar intra în contact cu Bibi, dacă Bibi nu poate accepta tocmai planul lui Bibi?

Așadar, problema palestiniană va deveni tot mai mult o problemă internă israeliană – una care va reveni numai Israelului. În cele din urmă, în fața perspectivei unui control israelian fără nicio altă alternativă, cei 2,5 milioane de palestinieni vor cere drepturi egale și cetățenie israeliană. Or, asta va reprezenta o amenințare directă la caracterul evreiesc și democratic al Israelului într-o măsură în care armata niciunui stat arab nu a reprezentat-o vreodată. Este adevărata moștenire lăsată de Bibi.

Iată de ce, în privința aspectului israeliano-palestinian al proiectului, s-ar putea ca planul de pace Trump-Kushner să fie planul cu cele mai multe conscințe apărute vreodată, nu pentru ceea ce a realizat în relațiile dintre israelieni și palestinieni, ci pentru ceea ce a scos în evidență.

Articol de Thomas L. Friedman, New York Times (Preluare Rador)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized23 de ore ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized2 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic6 zile ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic7 zile ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

UncategorizedO săptămână ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
DiverseO săptămână ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

UncategorizedO săptămână ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
SocialO săptămână ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

DiverseO săptămână ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

UncategorizedO săptămână ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

UncategorizedO săptămână ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

UncategorizedO săptămână ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Uncategorized2 săptămâni ago

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie,...

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse2 săptămâni ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Top Stiri Comisarul