Banchiza este un strat plutitor de gheață care se formează în regiunile oceanice polare. Are o grosime de aproximativ un metru, când se reînnoiește anual și între 4-5 metri, când este persistentă, cum este cazul banchizei din regiunea arctică cea mai apropiată de Polul Nord.
În fiecare an, o parte din aceasta se topește vara și se reformează iarna, în mod normal, dar odată cu încălzirea globală, se topește din ce în ce mai mult vara, iar zona sa de iarnă se micșorează, de asemenea. Sateliții au observat aceste zone foarte precis din 1979, iar tendința descendentă este clară.
Anul acesta, minimul de gheață marină de vară a fost atins pe 15 septembrie, cu 3,74 milioane de kilometri pătrați, conform datelor preliminare care se referă anunțurile de la sfârșitul fiecărei ierni și ale fiecărei veri.
„A fost un an nebunesc în nord, cu întinderea de gheață aproape la cel mai scăzut nivel existent vreodată, cu valuri de căldură (…) în Siberia și incendii imense de pădure”, a spus Mark Serreze, directorul său.
„Ne îndreptăm către un Ocean Arctic fără gheață sezonieră”, s-a plâns el.
În general, Groenlanda se încălzește de două ori mai repede decât restul planetei.
Cantitatea de gheață care rămâne pe timpul verii în Oceanul Arctic s-ar putea diminua considerabil până în 2035, arată unii cercetători, ajungând la un nivel care nu a mai fost în ultimii 130.000 de ani, potrivit Bloomberg.
„Ideea este că se va întâmpla în curând. Vom avea din ce în ce mai puțin timp să ne pregătim pentru acest moment, sau mai puțin timp să acționăm în privința asta, dacă vrem să facem ceva”, spune Maria-Vittoria Guarino, un cercetător care produce modele ale sistemului planetar pentru Institutul Britanic de Studiere a Antarcticii și autorul coordonator al unui studiu publicat la începutul lunii în jurnalul Nature Climate Change.
Topirea gheții nu contribuie direct la creșterea nivelului mării, deoarece gheața se află deja pe apă. Dar contribuie indirect și „are un impact asupra sistemului climatic”, a declarat pentru AFP Claire Parkinson, un climatolog NASA, ai cărui sateliți măsoară gheața la poli.
De fapt, cu cât este mai puțină gheață, cu atât mai puțină radiație solară este reflectată și cu atât mai mult este absorbită de oceane, ceea ce le încălzește.
Urșii polari ar putea să dispară aproape în totalitate în 2100 (studiu)
Într-un studiu publicat luni în Nature Climate Change, cercetătorii au analizat cea mai mare amenințare asupra urșilor polari: dispariția progresivă a habitatului lor, banchizele, unde prind focile, indispensabile pentru alimentația lor.
Ursul polar, care trăiește în regiunile arctice unde temperaturile pot coborî până la -40 grade iarna, paote trăi fără mâncare două luni, în special în perioada estivală, când banchiza se topește în fiecare an.
Dar, odată cu creșterea temperaturilor, absența ghețurilor durează din ce în ce mai mult. Incapabile să găsească în mediul lor altă sursă de hrană comparabilă, din ce în ce mai mulți urși înfometați se aventurează în afara teritoriului lor, în apropierea zonelor locuite de oameni.
Cele mai afectate sunt ursoaicele, care nasc la mijlocul iernii.
Cei circa 25.000 de urși polari sunt repartizați în 19 sub-populații distincte în Canada, în Alaska, în Siberia, în Svalbard și în Groenlanda, unele foarte puțin cunoscute.
Dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă în același ritm ca acum, „reducerea natalității și supraviețuirea va pune în pericol aproape toate sub-populațiile până în 2100”, spun cercetătorii. Cu excepția, poate, a insulei Regina Elisabeta.
