Connect with us

Actualitate

Cinci comparații între munca la Stat și la privat care te-ar putea surprinde. Sau nu, depinde unde lucrezi… – Finante & Banci

Publicat

pe

​În mediul privat angajatul este monitorizat după cât muncește, în vreme ce la Stat e monitorizată mai degrabă prezența, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică. ”Ponderea salariaţilor cărora le este monitorizată doar prezența este mai mare în cazul celor din sectorul de stat decât în cazul celor din sectorul privat sau mixt. În schimb, ponderea salariaţilor ale căror ore lucrate sunt monitorizate de către angajator, este mai mică la stat decât în cazul celorlalte două sectoare”, arată datele Statisticii.Vezi mai jos alte asemănări sau deosebiri care te-ar putea mira.

Intervievaţi în legǎturǎ cu monitorizarea orelor lucrate sau a prezenţei la locul de muncǎ), peste jumǎtate din cei 6,610 milioane de salariaţi (57,4%) au declarat cǎ nivelul de monitorizare este ridicat, la locul de muncă principal ținându-se evidența orelor lucrate. În cazul a 36,9% dintre salariaţi se monitorizezǎ doar prezenţa, iar pentru 5,7% nu se monitorizeazǎ nici orele lucrate, nici prezenţa.

Circa trei sferturi din salariații ambelor sectoare spun că a-și lua una sau două ore libere în timpul programului pentru rezolvarea unor probleme personale este ”greu sau foarte greu”

Pe lângă faptul că nu pot decide decât cu anumite restricţii sau deloc cu privire la începutul şi sfârşitul programului de lucru, mai mult de jumătate (52,6%) dintre cele 6820 mii persoane aflate ȋn această situație au declarat că era destul de dificil să ȋşi ia 1-2 ore libere într-o zi lucrătoare, în mod spontan (fǎrǎ a fi planificat) în scopul de a-şi rezolva probleme personale sau de familie. Posibilitatea de a-şi lua ore libere pentru rezolvarea unor probleme personale se referă la nivelul aşteptǎrilor respondenților legate de uşurinţa sau dificultatea de a-şi lua 1-2 ore libere într-o zi lucrǎtoare, fǎrǎ o înştiinţare prealabilǎ (fǎrǎ a fi planificat din timp, deci ”din scurt”), în scopul de a-şi rezolva probleme personale sau de familie.

Peste 70% dintre persoanele de 45-54 ani (70,5%) şi 25-34 ani (70,1%) întâmpinǎ dificultǎţi în luarea a 1-2 zile libere, comparativ cu 50,1% dintre cei de peste 55 ani. Și în acest caz, flexibilitatea programului de lucru prin prisma posibilitǎţii de a lua zile libere în mod spontan este mult mai mare în cazul lucrǎtorilor independenţi decât în cazul salariaţilor. Doar pentru 16,2% dintre patroni este destul de greu sau foarte greu sǎ-şi ia 1-2 zile libere (proporţie egalǎ cu cea a lucrǎtorilor pe cont propriu), în timp ce în cazul salariaţilor proporţia este de 83,3%. Indiferent de forma de proprietate a locului de muncă, pentru majoritatea salariaţilor este dificil să-şi ia zile libere pentru rezolvarea unor probleme personale, 82,7% dintre cei care lucreazǎ la stat şi 83,6% dintre cei din mediul privat declarând cǎ le este destul de greu sau chiar foarte greu sǎ facǎ acest lucru.

La privat îți poți alege ordinea în care să te achiți de sarcini. La Stat însă…

Peste o cincime (22,5%) dintre persoanele care lucrează în sectorul privat consideră că pot alege ordinea în care să rezolve problemele legate de job, în vreme ce în sectorul privat ponderea e de doar 11%, iar în sectorul mixt e de 5%.

Întrebaţi în legǎturǎ cu mǎsura în care pot influenţa ordinea în care îşi îndeplinesc sarcinile profesionale, doar aproximativ o cincime (20,5%) au menţionat cǎ au o mare influenţǎ asupra acesteia. O oarecare influenţă au 28,0% dintre persoanele ocupate, iar peste jumătate (51,5%) au puţină sau nu au deloc.Peste o treime (34,0%) dintre persoanele ocupate de peste 55 de ani au declarat cǎ au o mare influenţǎ asupra ordinii în care îşi îndeplinesc sarcinile, faţǎ de 15,9% dintre persoanele de 25-34 ani.

Pe sexe, ponderea celor care au o influenţǎ mare este egalǎ (20,5% atât la bǎrbaţi cât şi la femei), dar diferǎ semnificativ pe medii de rezidenţǎ (11,7% în urban faţǎ de 31,0% în rural).

Oarecum surprinzător, la Stat ești mai des sunat de șef ca să te pună la muncă în timpul liber

Salariații din sectorul de stat sunt sunați mai des de șefii lor pentru a rezolva sarcini de serviciu în timpul liber.Doi funcționari din 5 spun că a fost sunat cel puțin o dată pentru a lucra în timpul liber, în vreme ce la privat ponderea salariaților sunați de șefi e de circa 30%.

66,1% dintre patroni au fost contactaţi în timpul liber (faţǎ de 35,2% dintre salariaţi, 27,7% dintre lucrǎtorii pe cont propriu şi 21,8% dintre lucrǎtorii familiali neremuneraţi). 36,6% dintre patroni au fost contactaţi o datǎ sau de douǎ ori, iar 29,5% chiar mai des. Mai multe detalii la pag.26 a lucrării publicate de INS.

Unde lucrezi sub presiune mai mare? Surprinzător…

Dupǎ forma de proprietate a locului de muncǎ, circa 8% dintre angajații din sectorul public au declarat cǎ lucreazǎ întotdeauna sub presiunea timpului, faţǎ de 5,6% dintre cele din sectorul privat şi 4,3% dintre cele din sectorul mixt. Dacă ne uităm la totalul salariaților după frecvenţa cu care lucrează sub presiunea timpului, doar aproximativ 30,0% dintre persoanele intervievate au afirmat cǎ lucreazǎ întotdeauna sau în mod frecvent sub presiunea timpului. Peste jumătate (55,0%) dintre persoanele ocupate au menţionat că lucrează doar câteodată sub presiunea timpului, iar 15,8% niciodată. Pe activitǎţi ale economiei naţionale, persoanele care au menţionat cel mai des faptul cǎ lucreazǎ întotdeauna sau frecvent sub presiunea timpului sunt cele din hoteluri şi restaurante (40,4%) şi din sănătate şi asistenţă socială (40,3%). Trebuie subliniat faptul că în cazul persoanelor care trebuie sǎ-şi prelungească în mod uzual programul de lucru pentru a-şi putea îndeplini sarcinile profesionale, acest aspect le influenţează negativ libertatea de a-şi organiza timpul liber sau de a-şi îndeplini obligaţiile de familie.

Tot ca element mai de culoare, aflați că 694.000 de români (7,9% din populaţia ocupatǎ) desfăşoară activităƫi fără plată în afacerea unui membru al familiei. Dintre aceştia, aproximativ douǎ treimi (67,2%) erau femei, precizează INS.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate23 de ore ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized3 zile ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized6 zile ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse6 zile ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
Uncategorized6 zile ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

Diverse7 zile ago

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Diverse7 zile ago

Canicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile

În urmă cu câțiva ani, luna iunie era pentru legumicultori o perioadă relativ predictibilă. Temperaturile ridicate apăreau treptat, iar adevăratele...

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard
casino7 zile ago

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard?

Prima dată când am vrut să fac o depunere la un cazinou online, mărturisesc că am stat câteva minute bune...

UncategorizedO săptămână ago

Hosting Site România – De ce contează unde este găzduit website-ul tău

Un site web performant începe cu alegerea unei infrastructuri de găzduire potrivite. Indiferent dacă administrezi un magazin online, un site...

UncategorizedO săptămână ago

Motopompă Apă – Soluția Eficientă pentru Transferul și Evacuarea Apei

Există numeroase situații în care transportul rapid al apei devine esențial. Fie că este vorba despre irigarea terenurilor agricole, golirea...

UncategorizedO săptămână ago

Audi Piese Auto – Soluții pentru Întreținerea și Repararea Modelului Tău Audi

Audi este unul dintre cele mai apreciate branduri auto premium din lume, fiind recunoscut pentru tehnologiile avansate, performanțele ridicate și...

ActualitateO săptămână ago

Prelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România

Orice component metalic care intră într-un produs finit a trecut prin câteva operații esențiale: a fost tăiat, îndoit, prelucrat, sudat....

Arts & Entertainment::PhotographyO săptămână ago

Cel Mai Bun Software de Design 3D pentru Arhitectură

Alegerea software-ului 3D potrivit influențează direct viteza de lucru și cât de convingător arată proiectul final în fața clientului. În...

ActualitateO săptămână ago

Daniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună

Daniela Popescu știe foarte bine ce înseamnă curățenia făcută ca la carte. Nu vorbim despre o intervenție făcută în grabă,...

homemobili timisoara homemobili timisoara
Stiri localeO săptămână ago

Ghidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili

Amenajarea locuinței reprezintă oglinda personalității noastre și investiția pe termen lung în confortul zilnic. În peisajul designului interior din capitala...

ActualitateO săptămână ago

Alternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională

Migrația modernă și legăturile strânse dintre comunitățile de români din diaspora și familiile rămase în țară au transformat radical cerințele...

Apartamente de lux Apartamente de lux
SocialO săptămână ago

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social2 săptămâni ago

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized2 săptămâni ago

Amenajarea ideală a grădinii: combinația perfectă între terasă, piscină sau jacuzzi

Sursă foto: Pexels.com Primii pași pe terasa de dimineață, cafeaua aburindă în mână, aerul proaspăt și liniștea din grădină pot...

Uncategorized2 săptămâni ago

Descoperă magia Americii de Sud: De ce este o vacanță în Columbia o experiență absolut unică

Poză de Jan Kronies pe Unsplash.com   Motivele pentru care te vei îndrăgosti instantaneu de Columbia depășesc faima cafelei sale...

Top Stiri Comisarul