Connect with us

Actualitate

Tribunalul București a anulat proiectul Primăriei Capitalei de reamenajare a Parcului Cișmigiu, care prevedea creșterea numărului de terase și modificarea aspectului monumentului istoric – Administratie Locala

Publicat

pe

Tribunalul București a anulat hotărârea de Consiliu General din 2019 prin care s-a aprobat reamenajarea Parcului Cișmigiu, un proiect controversat de aproximativ 10 milioane de euro, care propunea modificări substanțiale ale monumentului istoric, reducerea suprafeței de spațiu verde, dar și creșterea numărului de terase și restaurante. Procesul a fost intentat de USR București, iar decizia poate fi atacată cu recurs.

”Alături de colegii mei din USR București, la inițiativa lui Alexandru Gâdiuță și a colegei Ana Ciceală, am contestat la Tribunalul București mutilarea Parcului Cișmigiu, pe care a propus-o Consiliul General al Municipiului București, în mandatul Gabrielei Firea, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 395/31.07.2019. Proiectul ar presupune amplasarea de noi spații comerciale în parc, lățirea aleilor existente și amenajarea de noi alei în zone unde la acest moment există arbori plantați. Am contestat diminuarea nelegală a spațiului verde și atingerea adusă unui monument istoric, precum și lipsa avizului din partea Ministerului Culturii pentru intervenții asupra unui obiectiv de patrimoniu protejat. Parcul istoric Grădina Cișmigiu este cea mai veche grădină publică din București. Nivelul de protecție a parcului este maxim, iar intervențiile sunt permise numai pentru conservarea spațiilor, construcțiilor și plantației valoroase existente, cu interzicerea oricărui alt tip de intervenție. Decizia Tribunalului București este nedefinitivă, dar suspendă executarea proiectului până la soluția definitivă”, a scris avocatul Dumitru Dobrev, USR, pe pagina de Facebook.

Reamenajarea Parcului Cișmigiu a fost aprobată prin hotărârea Consiliului General nr. 395/2019, fiind de fapt alocată suma de 10 milioane de euro pentru lucrări. Însă aferent hotărârii nu se afla și proiectul de reamenajare, așa cum era firesc pentru unul dintre cele mai importante parcuri din oraș, monument istoric.

După aprobarea Hotărârii, HotNews.ro a obținut proiectul de reamenajare a Parcului Cișmigiu, Deși în linii mari acesta prevedea păstrarea caracterului original al parcului și restaurarea elementelor definitorii – zona La cetate, la buturugă, terasa de trandafiri, grota, izvoarele, lacul și debarcaderul, se propunea creșterea numărului de terase și chioșcuri de la 11 la 17, tăierea mai multor arbori, în principal bolnavi, uscați, nevaloroși, desființarea celor 3 locuri de joacă și amenajarea unuia mare în zona Pieței Walter Mărăcineanu, desființarea spațiului pentru câini, dar și creșterea suprafeței aleilor. O altă propunere controversată era pavarea peluzei de pe axul parcului.

Numele de Cișmigiu – purtat inițial de lacul din parc pe la sfârșitul secolului al XVII8-lea, preluat mai târziu și de grădină – vine de la titlul directorului serviciului apelor (directorul cișmelelor) din București, căruia pe scurt i se spunea „cișmegiul” și care avea casă în mahalaua Sărindar, aproape de malul lacului.

Înfățișarea de grădina publică i-a fost dată în timpul și din ordinul Domnitorului Barbu Știrbei (1849 – 1856) de peisagistul vienez Karl Friedrich Wilhelm Meyer. Inaugurarea oficială a parcului a avut loc în 1854.

Cișmigiul a fost remodelat de-a lungul timpului de către cunoscuți peisagiști, grădinari, ingineri și arhitecți străini și autohtoni, printre care se numără inginerii Lalanne și Gilbert, arhitectul Seminet și Orăscu, grădinarii Frei, Hoffman și Leyvraz. Ultimele intervenții majore cu interes stilistic, care au determinat în mare măsură și actuală înfățișare a Grădinii Cișmigiu, au fost efectuate într-o perioada de timp relativ lungă, între anii 1910-1943, în urmă reamenajării parcului de către arhitectul austriac Friedrich Rebhun.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse3 zile ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized3 zile ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized5 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized5 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized6 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

DiverseO săptămână ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

EconomicO săptămână ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

UncategorizedO săptămână ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 săptămâni ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Diverse2 săptămâni ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

Uncategorized2 săptămâni ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 săptămâni ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate2 săptămâni ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse2 săptămâni ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse2 săptămâni ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Top Stiri Comisarul