Connect with us

Actualitate

Financial Times: Femei sfidătoare luptă cu autocrați îmbătrâniți și politicieni de camarilă – International

Publicat

pe

Faptul că Maia Sandu a devenit duminică prima femeie aleasă în funcția de președinte al Moldovei ilustrează o tendință care se extinde și dincolo de granițele acestei foste republici sovietice înghesuite între România și Ucraina. În Belarus, Polonia și alte țări ale fostului bloc comunist, conducătoare și activiste ale opoziției se află în fruntea mișcărilor pentru schimbare politică în niște state autoritare, iliberale și prost guvernate.

Această schimbare accelerată perturbă tipare înrădăcinate chiar și din prima jumătate a secolului 20 ori din era comunistă. În acele vremuri femeile din Europa Centrală și de Est (ECE) erau mereu sub-reprezentate la vârful politicii profesioniste și al mișcărilor sociale independente. O oarecare schimbare a fost vizibilă în urma revoluțiilor pro-democrație din 1989, dar ea a fost mai degrabă limitată.

Un factor aflat la originea tendinței este acela că autocrații îmbătrâniți și politicienii de camarilă ai regiunii – bărbați – nu au reușit să țină pasul cu transformarea valorilor sociale și modernizarea culturală începute din anii ’90. Un altul îl reprezintă prevalența corupției, guvernării incompetente, politicianismului extrem și abuzurilor contra statului de drept. Acestea constituie un avantaj pentru femei, întrucât imaginea lor politică a rămas nepătată, în cele mai multe cazuri carierele lor dezvoltându-se în afara establishment-ului politic, de afaceri și clerical al regiunii, dominat de bărbați.

Cazul Belarusului e instructiv. Președintele Alexander Lukașenko, aflat în funcție din 1994 și care în august și-a asigurat prin fraudă o victorie electorală, se agață de putere prin intermediul unei represiuni feroce. Dar dl Lukașenko nu prea-și mai poate atrage simpatia generației mai tinere de belaruși, care a depășit stadiul valorilor și metodelor de guvernare ale epocii sovietice. Cu cât dictatura lui își tergiversează mai mult finalul, cu atât mai mult începe el să aducă cu Todor Jivkov al Bulgariei, Gustav Husak al Cehoslovaciei și alți masculi gerontocrați comuniști discreditați ai anilor ’80.

În cursul campaniei electorale, dorința de schimbare a belarușilor și-a găsit expresie în manifestațiile masive în sprijinul unui trio de femei care au condus acțiunile de înfrângere a dlui Lukașenko: Svetlana Tihanovskaia, Maria Kolesnikova și Veronika Țepkalo. Dna Tihanovskaia s-a detașat drept principală candidată a opoziției, ea devenind mai mult decât un simplu substitut al soțului ei, Serghei Tihanovski, a cărui campanie a preluat-o după ce regimul Lukașenko îl arestase și-l descalificase de la participarea la alegeri.

Fiind o femeie lipsită de orice experiență politică, dar cu un talent evident al limbajului demnității patriotice, ea simbolizează maturizarea conștiinței politice a societății belaruse, nerăbdătoare să se descotorosească de ritualurile anacronice și minciunile specifice vieții publice sub dl Lukașenko. Fără îndoială, ea a fost ajutată și de gestionarea dezastruoasă a pandemiei de către regim.

Victoria dnei Sandu în Moldova ilustrează relevanța problemei corupției în ECE. Ea nu este vreo debutantă în politica moldoveană, întrucât s-a luptat cu Igor Dodon, rivalul ei la alegerile de duminică, în 2016 și a pierdut, iar anul trecut a fost pentru scurt timp premier. De data aceasta ea a promis să eradicheze corupția politică și să reformeze sistemul judiciar. Cu un mesaj anticorupție similar a fost aleasă anul trecut și Zuzana Caputova, o politiciană novice, în funcția de președinte al Slovaciei – prima femeie care ocupă acest post.

În Polonia femeile se află în fruntea protestelor de masă declanșate după ce curtea constituțională a țării – acționând cu sprijinul guvernului – a impus o interdicție cvasi-totală a avortului. Manifestațiile, printre cele mai ample din Polonia după căderea comunismului, au pus în defensivă partidul de guvernare de dreapta Lege și Justiție (PiS), în așa măsură cum nu s-a mai văzut de la preluarea puterii de către el în 2015. La începutul lui noiembrie guvernul a amânat intrarea în vigoare a deciziei judecătorești.

Protestele scot însă la lumină polarizarea societății poloneze în epoca PiS. Platforma Civică, principalul partid de opoziție, e prudent în privința susținerii revendicărilor grupurilor protestatare, care solicită „drepturi reproductive depline” pentru femei. O mare parte a societății poloneze, atașată rădăcinilor ei catolice în ciuda răspândirii valorilor seculare, nu dorește relaxarea legii din 1993 privind avortul – una restrictivă, după majoritatea standardelor europene -, care încă se mai află deplin în vigoare.

Concomitent, protestele de stradă încep să-și extindă atenția și asupra altor probleme, cum ar fi interferența guvernului în justiție și influența Bisericii Catolice asupra politicii, educației și culturii. Aceste teme sunt mai puțin periculoase pentru PiS, care din 2015 a câștigat în mod repetat alegeri atrăgând electoratul conservator din afara celor mai mari și mai cosmopolite orașe ale Poloniei.

Merită de asemenea menționat că unele politiciene poloneze, cum ar fi de exemplu fostul premier Beata Szydlo, sunt niște catolice conservatoare care critică înverșunat manifestațiile de stradă. Dna Szydlo, premier în 2015-2017, rămâne extrem de populară în rândul activiștilor de rând ai PiS.

După cum o dovedește exemplul ei, peisajul Politic al ECE are astăzi spațiu suficient atât pentru femeile conservatoare cât și pentru cele liberale. Însă guvernării incompetente și erorilor politice ale bărbaților aflați la putere li se datorează șansa pe care o au acum femeile liberale. (Financial Times-preluare Rador)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
UncategorizedO zi ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized3 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic7 zile ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
PoliticO săptămână ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
DiverseO săptămână ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

UncategorizedO săptămână ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
DiverseO săptămână ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

UncategorizedO săptămână ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
SocialO săptămână ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

DiverseO săptămână ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

UncategorizedO săptămână ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

UncategorizedO săptămână ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Uncategorized2 săptămâni ago

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie,...

Top Stiri Comisarul