Calendare ortodoxe pentru anul 2021 cu sigla Pro România sunt „șpaga electorală” pe care partidele lui Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu le-o trimit oamenilor acasă, afirmă liderul PLUS București, Vlad Voiculescu, el publicând fotografii cu aceste calendare.
El a publicat și trei fotografii, în una dintre acestea observându-se că este vorba despre sediul ALDE Sector 1, unde erau depozitate pachete.

Pe calendare este menționat că acestea au fost tipărite de SC AMMA PRINT SRL, la comanda Pro România, într-un tiraj de 2.800.000 de exemplare.




