Connect with us

Actualitate

FAZ: De ce nordul Germaniei merge pe un drum diferit – International

Publicat

pe

Statele federale Schleswig-Holstein și Mecklenburg-Pomerania Occidentală nu participă la toate noile rezoluții privind combaterea coronavirusului. Într-un anumit fel, orașul Kiel (capitala statului federal Schleswig-Holstein) optează chiar pentru un traseu special la nivel național. Cum justifică decizia prim-ministrul Günther?

Înainte de conferința prim-miniștrilor, Daniel Günther, prim-ministrul statului federal Schleswig-Holstein, îi transmisese deja în mod clar cancelarului Angela Merkel că statul său nu va urma exemplul celorlalte. Așa s-a și întâmplat, iar atunci când politicianul CDU (Uniunea Creștin-Democrată) a apărut în fața presei din Kiel a raportat despre „calea specială Schleswig-Holstein” pe care a adoptat-o. Începând de luni, măsurile de combatere a răspândirii coronavirusului vor fi, într-o oarecare măsură, mai relaxate în nord-vest.

Serviciilor de îngrijire corporală și cosmetică, cum ar fi saloanele de manichiură sau cele de masaj, li s-a permis redeschiderea, la fel și grădinilor zoologice și parcurilor pentru animale.

Totodată, grădinile zoologice și parcurile pentru animale vor fi deschise în Mecklenburg-Pomerania Occidentală și, asemenea capitalei acestui stat federal, Schwerin, Kiel a decis să nu mai respecte pentru mult timp restricții în ceea ce privește comerțul cu amănuntul. Statul Schleswig-Holstein este unic din alt punct de vedere.

În timp ce toate celelalte state înăspresc restricțiile de contact, însemnând că doar 5 persoane din două case diferite au voie să se întâlnească, iar în perioada de Crăciun maximum 10 persoane (în ambele cazuri neluând în calcul copiii), Schleswig-Holstein rămâne cu bine-cunoscuta regulă adoptată anterior în stat: într-un cadru public se pot întâlni până la 10 persoane din maximum două case diferite, iar în privat nu există limită. Prim-ministrul Daniel Günther a precizat că această practica va fi respectată și în timpul sărbătorilor.

Pentru Günther „calea Schleswig-Holstein” și-a dovedit rata de succes. La urma urmei, nu cu mult timp în urmă a decis la o altă conferință a prim-miniștrilor că nu va adopta anumite înăspriri, doar pentru a explica la scurt timp după aceea că situația a evoluat diferit. Acest fapt se petrecea în luna octombrie și era vorba despre închiderea restaurantelor. Partenerul de coaliție al FDP (Partidul Liber Democrat) nu a fost foarte entuziast, iar Günther a vorbit despre o decizie dificilă, știind că ar fi de puțin folos dacă restaurantele din Hamburg s-ar închide. În prezent, FDP a mulțumit prim-ministrului pentru aplicarea „diferențierii regionale”, cu toate acestea, restaurantele și hotelurile rămân în continuare închise și în Schleswig-Holstein.

Un motiv pentru impulsul acestei diferențieri regionale este numărul scăzut de infectări. În declarația sa de miercuri seara, Daniel Günther a făcut constant referire la acest aspect. Mecklenburg-Pomerania Occidentală și Schleswig-Holstein sunt singurele state federale care se regăsesc încă sub valoarea incidenței de 50. În nord-vest valoarea este de 47,9, în nord-est 44,2, media germană fiind de 137,8. Nu poate fi explicat de ce valorile sunt atât de scăzute.

Faptul că ambele sunt zone slab populate ajută cu siguranță. În orice caz, în ciuda ușoarelor relaxări ale măsurilor, Günther s-a prezentat de obicei drept un susținător al unei linii stricte în lupta împotriva virusului, similar cu premierul Manuela Schwesig (SPD) din Schwerin. Daniel Günther se bazează pe măsuri standard care trebuie luate numai atunci când sunt atinse anumite valori ale incidenței. Frankfurter Allgemeine Zeitung (preluare Rador)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized19 ore ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse20 de ore ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Uncategorized20 de ore ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized21 de ore ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Diverse5 zile ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized5 zile ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized7 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized7 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

UncategorizedO săptămână ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 săptămâni ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic2 săptămâni ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized2 săptămâni ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 săptămâni ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Diverse2 săptămâni ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

Uncategorized2 săptămâni ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 săptămâni ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate2 săptămâni ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse2 săptămâni ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Top Stiri Comisarul