Connect with us

Actualitate

​Freedom Pass și măsurile „fasciste” ale guvernului lui Boris Johnson de a asigura libertatea de mișcare celor testați sau vaccinați contra Covid-19 – International

Publicat

pe

Guvernul britanic a propus săptămâna trecută un „pașaport de libertate” (Freedom Pass). Acesta ar putea fi acordat persoanelor care sunt supuse testelor de coronavirus regulate, sau celor care au fost vaccinați. Pentru deținătorii acestor „pașapoarte”, restricțiile aplicate restului populației ar fi, în mare parte, anulate. Propunerea a provocat reacții si critici dure pe rețelele de socializare. Pentru mulți comentatori din Germania, de exemplu, ideea este revoltătoare, de tip fascist, guvernul neavând autoritatea de a „înmâna, printr-o hârtie, libertate” cetățenilor unei țări.

„Planul de iarnă Covid” stabilește un sistem pe trei niveluri de restricții anti-Covid-19 pentru Marea Britanie, care va fi în vigoare până în martie 2021. Noul plan al guvernului de la Londra va intra în vigoare după ce lockdown-ul național, de patru săptămâni, se va încheia la 2 decembrie. Toate cele trei niveluri vor aplica o „regulă de șase” pentru adunări, adică doar un grup de șase persoane se pot aduna concomitent, după cum relatează The Guardian.

La nivelul 1, regula celor șase va fi în vigoare atât în interior, cât și în exterior, permițând oamenilor din gospodării diferite să se întâlnească în interior. În nivelurile 2 și 3, astfel de întâlniri pot avea loc numai în aer liber, iar persoanele din gospodării separate nu vor avea voie să se întâlnească în interior.

Într-un efort de a se reveni la viața normală în Marea Britanie în 2021, guvernul britanic intenționează să acorde o scutire de restricții celor care au un rezultat negativ la testele pentru Covid-19, de două ori pe săptămână.

Planul care, conform relatărilor din mass-media, este încă la început, are ca rezultat un așa-numit „permis de libertate”, care certifică faptul că deținătorii acestuia nu sunt infectați cu coronavirus. La rândul său, acest pemis le-ar oferi acces la restaurante, baruri și alte zone ale „vieții normale”. Prin urmare, persoanelor neinfectate cu coronavirus li se permite să-și reia activitățile, cu condiția respectării măsurilor de precauție.

Prin emiterea acestui permis, guvernul ar trebui să furnizeze un document autentificat. care trebuie prezentat poliției locale sau autorităților. Deținătorii de Freedom Pass pot înșiși decide dacă vor purta sau nu protecție pentru gură și nas, în spațiul public.

Planul de acțiune al guvernului britanic se confruntă cu mari provocări: nu numai că ar trebui să se ofere sute de milioane de teste, pentru a putea garanta celor aproximativ 66 de milioane de locuitori ai Regatului Unit aceleași drepturi si privilegii, ci este vorba și de o sarcină administrativă enormă, de a verifica, săptămânal, starea de sănătate a fiecărui cetățean.

Potrivit propunerii avansate lunea trecută, testarea în masă va fi efectuată folosind „teste cu flux lateral” (lateral flow tests), care dau rezultate în 20 de minute – dar sunt semnificativ mai puțin precise, în comparație cu testele PCR de laborator“, notează Forbes.com.

Propunerea a starnit critici dure, pe rețelele de socializare. Pentru mulți utilizatori, guvernul nu are autoritatea de a „înmâna libertatea” cetățenilor săi. În ciuda situației actuale de criză, acesta este un drept înnăscut și fundamental, al oricărei persoane. „Libertatea este firească, iar nu o recompensă pentru supunere „, precizează un comentator german.

Pe Twitter, s-au facut comparații cu fascismul sau cu cel de-al doilea război mondial. Un comentator scrie: „Deci devin complet fasciști. Vă puteți recupera viața, numai dacă puteți dovedi că sunteți curat și aveți hârtiile emise de guvern. Toți oamenii cumsecade ar trebui să se opună acestui lucru”.

„Liberty Pass…Oamenii s-au luptat și au murit pentru libertate, iar acum suntem pe cale să renunțăm la orice, în numele siguranței noastre. Încet, se întunecă „, a adăugat un altul.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse32 de minute ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized21 de ore ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse22 de ore ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Uncategorized22 de ore ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized23 de ore ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Diverse5 zile ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized5 zile ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized7 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized7 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

UncategorizedO săptămână ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 săptămâni ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic2 săptămâni ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized2 săptămâni ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 săptămâni ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Diverse2 săptămâni ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

Uncategorized2 săptămâni ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 săptămâni ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate2 săptămâni ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Top Stiri Comisarul