Connect with us

Actualitate

Tătaru: Dacă ajută, mă vaccinez public / Deşi a fost elaborat repede, vaccinul COVID-19 are siguranţă – Coronavirus

Publicat

pe

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că s-ar vaccina pentru COVID-19 în mod public dacă asta ar ajuta la convingerea oamenilor că serul este sigur, el afirmând că deşi a fost realizat destul de repede, testele au fost făcute pe eşantioane mari de populaţie şi au dat rezultate bune, relatează Agerpres.

Întrebat vineri seară într-o emisiune la Antena 3 dacă s-ar vaccina public, după cum au anunţat lideri din alte ţări, Nelu Tătaru a răspuns: „Dacă ajută, da. Eu mă voi vaccina oricum”.

El a adăugat că „aceste tranşe (de vaccin – n.r.) care vin la nivelul Comisiei Europene sunt împărţite echitabil tuturor statelor membre” ale UE.

„Nu putem să ne imunizăm decât prin boală sau făcând acest vaccin. Acest vaccin, chiar dacă a fost elaborat destul de repede, are şi siguranţă. Suntem după ani de zile de cercetări în această ştiinţă a vaccinurilor. Evaluarea s-a făcut pe eşantioane mari populaţionale, pe eşantioane care au cuprins şi pacienţi cu comorbidităţi. Evaluarea de faza III ne-a arătat că au eficacitate de 95 – 97%”, a spus ministrul Sănătăţii.

În opinia sa, „până spre vară vom mai avea prezenţa acestui virus”.

„În primăvară vom ajunge segmentul de populaţie generală să fim vaccinaţi. Este momentul în care vom vedea o scădere a numărului de cazuri, dar trebuie să înţelegem că acest vaccin are şi un rapel, că acest vaccin are o anumită perioadă în care dă acea componentă de anticorpi şi va trebui reevaluat în alt sezon în măsura în care evoluţia se va produce în continuare”, a subliniat Tătaru.

Ministrul s-a referit şi la perioada sărbătorilor de iarnă, reafirmând că nu va exista un aşa-numit lockdown, orice măsuri urmând să fie luate punctual, la nivel local.

„Evoluţia din fiecare localitate va da şi măsura desfăşurării sărbătorilor şi a momentelor religioase. Deci ţine doar de noi să adaptăm nişte restricţii pentru a putea ca la un moment religios să putem petrece cvasinormal acel moment”, a spus Tătaru.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse3 ore ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized24 de ore ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse24 de ore ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

UncategorizedO zi ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

UncategorizedO zi ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Diverse5 zile ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized5 zile ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized7 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized7 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

UncategorizedO săptămână ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 săptămâni ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic2 săptămâni ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized2 săptămâni ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 săptămâni ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Diverse2 săptămâni ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

Uncategorized2 săptămâni ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 săptămâni ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate2 săptămâni ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Top Stiri Comisarul