Cele ce urmează încearcă să răspundă succinct întrebărilor complexe ale editorului Contributors de sfârșit de an.
1.Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică?
A fost remarcată cu unele ocazii, dar cred că prognoza de toamnă a Comisiei Europene pe următorii ani și Comunicarea Comisiei din 18 noiembrie 2020 cu privire la ”situația fiscală din România” (1) ar fi meritat mult mai multă atenție și dezbatere la nivelul mass-mediei și opiniei publice (și, desigur, clasei politice).
Printre alte cifre îngrijorătoare, în Comunicarea menționată se anticipează, de exemplu, că:
”Într-un scenariu în care politicile publice nu se schimbă, datoria publică este estimată să treacă de 60% din PIB în 2022 și dincolo de 100% din PIB în 2027, rămânând deasupra acestui nivel până la sfârșitul perioadei de proiecție, 2031”.
Documentul face referire expresă la creșterea bazei guvernamentale de costuri din ultimii ani și la creșterile de cheltuieli sociale deja aprobate de Parlament anterior pandemiei, în special majorarea cu 40% a punctului de pensie.
Cu alte cuvinte, Comisia Europeană avertizează că menținerea nivelului de costuri asumat de Parlamentul anterior ar duce pur și simplu la creșterea datoriei publice de la aproximativ 37% din PIB la aproximativ 60% în 3 ani și la aproximativ 100% în 7 ani.
Pentru că bugetul României e mult mai mic proportional față de PIB decât vedem în alte țări UE (și nu poate crește semnificativ peste noapte), relevanța procentelor de mai sus este și mai mare. Adică, pentru că veniturile bugetului României nu depășesc aproximativ 27% din PIB (față de 45-50% în multe state europene), greutatea unei astfel de datorii ar fi potențată peste ce chiar și nivelul foarte mare de mai sus ar sugera la prima vedere.
Desigur, o prognoză nu este un glob de cristal magic și poate include unele erori.
De asemenea, s-a vehiculat deja că politicile publice respective s-ar schimba – în sensul unei etapizări a creșterilor de costuri respective – prin urmare, situația ar urma să fie mai puțin proastă.
Aș sublinia, însă, 4 aspecte:
- Tradițional, prognozele de tipul de mai sus au fost foarte aproape de ce s-a întâmplat efectiv ulterior. De asemenea, în cazul României, analiza respectivă se raportează la măsuri deja implementate pe partea de costuri sau neimplementate încă, dar aprobate prin legi cu un impact potențial ușor de calculat, ceea ce reduce probabilitatea de eroare.
- E important ca politicile interne la care se face referire în Comunicarea respectivă să fie înțelese ca exact ceea ce sunt – măsuri cu totul contrare interesului general și de un mare cinism. Măsurile respective au fost adoptate invocându-se dreptul României de a se comporta independent de ce fac alții în cadrul UE și al românilor de a beneficia de o “bună” distribuire a veniturilor obținute de țară, când, de fapt sunt măsuri care elimină la propriu o mare parte din marja de manevră a României și pun în pericol ce se va putea plăti în viitor.
Adică, decizii prezentate ca o manifestare de independență și de grijă pentru cetățeni, ar reduce masiv independența reală și posibilitatea de grijă efectivă în doar câțiva ani.
- O etapizare a creșterii costurilor respective va ajuta, dar va conta mult cum va fi făcută efectiv în final. O încetinire a gradului de îndatorare cu doar câțiva ani nu va schimba lucrurile fundamental. În plus, din dorința de a prezenta realizările guvernării ca fiind foarte bune (și pe fondul unei majorități destul de fragile la acest moment), există riscul să se meargă pe procente prea mari de creștere din chiar primii ani (pentru cazul în care nu s-ar duce mandatul de 4 ani până la capăt) și să se încerce rezolvarea parțială a “problemei” prin inflație. Or, o inflație prea mare ar risca să aibă alte implicații.
d.Cele de mai sus fac
1.foarte importantă abordarea creșterilor respective în mod pragmatic; și
2. esențială folosirea amplă și inteligentă a fondurilor disponibile României la nivel european în următorii ani. Dacă acești bani nu vor fi cheltuiți sau vor fi cheltuiți prost în procent prea mare, peste 5-6 ani vom avea doar o datorie uriașă, foarte puțină marjă de manevră rămasă la acel moment și multe construcții neproductive de văruit.
2.Care este cea mai interesantă idee, (teorie, descoperire, carte) a anului 2020?
Dificil de ales. Nu este ceva cu adevărat nou, dar cred că 2020 a confirmat multor decidenți la nivel global că rațiunea nu este cea mai avantajoasă politic în contextul în care sursele de informație de zi cu zi la nivel de masă au ajuns să fie predominant slabe din punctul de vedere al încurajării rațiunii. Această conștientizare va avea și efecte bune.
Cred că va urma o perioadă complexă de tranziție în care se va lucra la ambele “capete” – mai multe episoade de populism în numeroase țări, față de ce se putea vedea până acum 10-20 de ani, și reglementarea în creștere a bazei informaționale/contracarare fake news, căutarea unui nou model de educație de masă, etc.
3.Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României (într-un orizont de timp de un an sau doi) și cea mai mare speranță (în același orizont de timp)?
Cea mai mare temere ține de gradul de înțelepciune al partidelor din coaliția guvernamentală legată de un parcurs suficient de solidar și unitar.
Dacă unele forțe politice sau segmente ale lor vor încerca să se distingă prea mult față de altele, riscul va fi de concurență păguboasă, inclusiv comunicațională, pentru a arăta o performanță superioară și distinctă. Se poate manifesta și o tentație la nivel de ministere de a se pune “bețe în roate” reciproc în privințe unde ar exista temerea că o reușită ar genera capital politic mai mult pentru una din forțe față de alta. În cazul în care aceste aspecte nu se vor discuta echilibrat și prompt în foruri interne de mediere, cu o comunicare ulterioară armonizată către exterior, lucrurile pot deraia regulat, în dauna tuturor românilor.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
