Connect with us

Actualitate

​VIDEO INTERVIU Mirela Heizer, inspector ONVPV: „Nu există vin negru, există doar vin roşu din struguri negri. Nu există vin cu zero sulfiţi” – Drink Insider

Publicat

pe

​​Mirela Heizer – inspector de specialitate ONVPV, explică, pentru cititorii HotNews.ro, cum se citeşte eticheta unei sticle de vin. În cadrul interviului acordat lui Răzvan Avram, pentru DrinkInsider, Mirela Heizer descifrează semnificaţia unor informaţii trecute (sau omise), de către producătorii de vin, pe etichetele sticlelor: menţiunile „DOC/IGP/Varietal”, sulfiţii, tăria alcoolică, anii de recoltă, soiurile de struguri, culoarea vinului, medaliile, ediţiile limitate etc.

Interviul integral:

Fragmente din interviu:

Eticheta artistică versus eticheta tehnică

Din punctul de vedere al consumatorului, eticheta principală este cea mai mare ca dimensiune, ea conţine toate elementele de branding ale vinului şi e întotdeauna expusă „la faţa raftului”. Aceasta se mai numeşte şi „eticheta artistică”.

Din punctul de vedere al organului de control, cea mai importantă este contraeticheta, cea cu dimensiuni mai reduse şi care nu e, de regulă, vizibilă „la faţa raftului”. Aceasta este denumită „eticheta tehnică” şi ea trebuie să conţină toate informaţiile obligatorii conform legii, în acelaşi câmp vizual (fară să rotim sticla).

Ce înseamnă menţiunea „DOC/IGP/Varietal”?

Fiecare produs provine dintr-un anumit loc. Menţiunile „Denumire de Origine Controlată” (DOC) şi „Indicaţie Geografică Protejată” (IGP) fac parte din ceea ce numim, generic, „Indicaţii Geografice” şi ele semnalează faptul că produsul respectiv este autentic şi originar dintr-o anumită zonă. Pentru IGP, zona este mai largă, iar pentru DOC, această zonă este mai mică, ca o enclavă bine delimitată.

Menţiunea „Vin Varietal” înseamnă că e vorba de un vin dintr-un anumit soi, cu o trasabilitate clară, de la recoltare şi până la îmbuteliere.

Aceste menţiuni sunt referinţe geografice şi nu indicatori de calitate a vinului. Calitatea depinde doar de producător şi există vinuri foarte bune, atât cu DOC, cât şi cu IGP sau varietale. Sunt zone unde producătorii n-au fost interesaţi să obţină DOC, fără ca vinurile să aibă vreo problemă de calitate.

Menţiunea „Conţine sulfiţi”

Sintagma „Conţine sulfiţi” este normală şi obligatorie pe o etichetă de vin. Sulfiţii pot exista în vin chiar dacă nu au fost introduşi în procesul de vinificaţie. În plantaţiile viticole, sulful se foloseşte ca antifungic, prin urmare sulfiţii pot ajunge, în plante şi apoi în vin. De asemenea, protejarea strugurilor în timpul vinificaţiei primare poate aduce un anumit conţinut de sulfiţi în vin. Prin urmare, nu există vin cu zero sulfiţi. În cel mai bun caz, poţi scrie pe etichetă „Vin fără sulfiţi adăugaţi”, ceea ce nu înseamnă că nu are deloc sulfiţi.

Este obligatoriu să existe această menţiune pe etichetă, deoarece sulfiţii fac parte din categoria alergenilor şi consumatorii trebuie să fie informaţi.

Anul de pe etichetă

Conform legii, nu este obligatoriu ca anul de recoltă să fie trecut pe etichetă, dar este recomandabil, deoarece acesta spune, pentru cunoscători, foarte multe despre vinul respectiv.

Anul de pe sticlă este anul în care s-au recoltat strugurii şi nu anul îmbutelierii. Dacă menţionarea anului de recoltă este facultativă, data îmbutelierii (sau numărul lotului) este obligatorie. Pentru vinurile cu DOC/IGP/Varietale, data îmbutelierii se poate citi, cu orice smartphone, prin intermediul unui „QR code” aflat pe certificatul (holograma) de pe sticlă.

Soiurile de struguri

Soiurile din care se face vinul se pot trece pe etichetă, dar menţionarea lor este facultativă, inclusiv la vinul varietal. Chiar dacă producătorul alege să nu scrie pe etichetă soiurile din care e făcut vinul, această informaţie este înregistrată la ONVPV, împreună numărul de lot.

Ce înseamnă ONVPV şi care e rolul său?

ONVPV = Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole

ONVPV are mai multe roluri, printre care: autorizarea plantaţiilor, evaluarea vinurilor, autorizarea cramelor, certificarea vinurilor, garantarea originii şi autenticităţii lor (DOC/IGP/Varietal), prin aplicarea însemnului de certificare (holograma).

ONVPV are atribuţii de reglementare şi control tehnic, dar nu de a pedepsi pe cei care încalcă legea.

Culoarea vinului

Deoarece nu s-a putut legifera o anumită formă sau culoare pentru sticla de vin, pentru ca un consumator să nu fie indus în eroare, este obligatoriu, conform legii, ca pe etichetă să se precizeze culoarea vinului. Există doar trei culori admise: alb, roze şi roşu (cu toate nuanţele pe care cunoscătorii le ştiu). Nu există vin negru. Există doar vin roşu obţinut din struguri negri.

Tăria alcoolică

Este obligatoriu să fie precizata pe etichetă şi se exprimă în „procente de volum”. Practic, din volumul total al vinului din sticlă, procentul respectiv reprezintă conţinutul de alcool. Tăria alcoolică nu se exprimă în „grade”, aşa cum auzim de multe ori în vorbirea curentă.

Un vin liniştit poate avea, conform legii, maximum 15% alcool, dar în anii deosebiţi (cu acumulări naturale mari de zahăr în struguri), poate avea până la 20%. În ultimii 3-4 ani, au fost cazuri de vinuri cu 15-16% alcool, dar niciodată mai mult. Procentul de pe etichetă poate avea o abatere de +/- 0.5% faţă de vinul din sticla.

Limba folosită pe etichetă

Din punct de vedere legal, eticheta unui vin produs în România, pentru piaţa locală, trebuie să fie în limba română. Dacă vinul merge le export, eticheta poate fi tradusă şi în limba ţării respective. Pentru vinurile de import, este obligatoriu ca eticheta tehnică să fie tradusă integral în limba română.

Medaliile aplicate pe sticlă

Aplicarea unui sticker care demonstrează câştigarea unei medalii la un concurs este permisă doar pe lotul de sticle cu care producătorul s-a înscris în competiţie. Orice etichetare în plus reprezintă o încălcare a legii.

Ediţiile limitate

Din punct de vedere legal, nu există o limită superioară pentru o „ediţie limitată”. Aceasta poate avea dimensiunea pe care i-o dă producătorul (mii, sute sau zeci de litri). La ONVPV se declară lotul aferent unei „ediţii limitate” şi, în consecinţă, ea poate fi verificată, dar, e nevoie, în acelaşi timp, de fair-play şi din partea producătorului.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized2 zile ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized2 zile ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized3 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse4 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized5 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized5 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse6 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate7 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

UncategorizedO săptămână ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

UncategorizedO săptămână ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

UncategorizedO săptămână ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

EconomicO săptămână ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Actualitate2 săptămâni ago

Rafturi metalice pentru hol și o casă mai bine organizată

Holul este primul spațiu pe care îl observă atât locatarii, cât și musafirii atunci când intră într-o locuință. Deși, de...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Top Stiri Comisarul