Connect with us

Actualitate

The Guardian: În Insulele Feroe am scăpat de Covid-19 mulțumită competenței – și norocului – International

Publicat

pe

Pe 26 februarie epidemia de Covid-19 a fost oficial eradicată în Insulele Feroe. Din iulie 2020 arhipelagul a trecut prin trei valuri pandemice, și de fiecare dată numărul cazurilor a scăzut rapid. La început părea a fi doar noroc. Acum pare mai degrabă rezultatul unei strategii de succes, scrie The Guardian, citat de Rador.

Cum am reușit? Din unele puncte de vedere răspunsul nostru la Covid-19 a urmat același parcurs ca în alte țări: testare, urmărirea contactelor, restricții de circulație, campanii de sănătate publică și reorganizarea sistemului nostru medical. Dar, din alte perspective, abordarea noastră a fost unică. Spre deosebire de mai toate celelalte guverne am decis încă de timpuriu că e bine să influențăm comportamentul cetățenilor noștri prin recomandări – nu prin măsuri legislative.

Încrederea generează și mai multă încredere – sau cel puțin acest lucru s-a dovedit a fi valid în cazul nostru. Suntem convinși că restricționarea cetățenilor noștri prin lege, în antiteză cu încurajarea lor prin recomandări, ne-ar fi adus într-o situație mai rea decât cea de acum.

Însă această strategie bazată pe încredere nu a fost unicul mijloc prin care am reușit să eradicăm virusul. Gestionarea noastră a pandemiei în primăvară și vară a fost unică în ce privește amploarea și eficiența capacității de testare. Anul trecut Insulele Feroe au avut ce mai mare rată de testare per capita din lume.

Am testat uneori chiar și 2% din populație – 1.000 de oameni – pe zi (populația noastră depășește un pic 50.000). Începând din iunie am cerut ca toți călătorii să fie testați la sosirea pe aeroport și am recomandat ca ei să facă un al doilea test după șase zile.

Capacitatea de testare nu apare din neant. Sectorul nostru industrial a reprezentat un avantaj enorm. Producția de somon de crescătorie este o industrie esențială a Insulelor Feroe, iar în trecut crescătorii au fost năpăstuiți de boli ale somonului, care în mai multe rânduri au provocat colapsul industriei. Drept răspuns, autoritățile noastre veterinare au clădit infrastructura necesară pentru testarea rapidă a acestor boli în caz de apariție a unei urgențe.

Atunci când a lovit pandemia, autoritățile veterinare au propus adaptarea acestor laboratoare pentru a fi folosite la testarea oamenilor pentru Covid-19. Ele au colaborat cu sectorul sanitar public și cu laboratoare private, astfel încât până în august am fost în măsură să ne mărim capacitatea de testare până la 5-7% din populație pe zi, o tactică pe care am combinat-o cu depistarea contactelor și cu măsuri de izolare.

Eradicarea coronavirusului la noi este o poveste despre ingeniozitatea indivizilor și instituțiilor care au conlucrat pe parcursul pandemiei, fără a fi avut vreo experiență anterioară de colaborare între ele.

Firește, și alți factori au mai jucat un rol. Geografia contează: accesul în Insulele Feroe nu se poate face decât pe mare sau prin aer, astfel încât ne-a fost ușor să gestionăm potențialele cazuri de Covid-19 din rândul călătorilor. Cum populația noastră preferă să folosească mașina personală mai degrabă decât autobuzele și trenurile, era improbabil ca transportul în comun să fie sursa a numeroase infectări.

În plus, populația noastră e mult mai mică în comparație cu a multor altor țări și, în general, nivelul ei de încredere este ridicat. Un sondaj realizat în mai de Universitatea Insulelor Feroe a arătat că cei mai mulți feroezi au un nivel ridicat de încredere în guvern, în premier, în presa națională, în autoritățile locale, în șeful poliției, în autoritățile și experții sanitari și, în fine, în poporul feroez în general.

Este o veste bună în ce privește gestionarea bolilor. Încrederea în instituțiile politice, în presă și între cetățeni înlesnește orice tip de gestiune – inclusiv a unei pandemii. În societățile mici există adesea o supraveghere informală și se întâmplă des ca indivizii să aibă un simț puternic al autodisciplinei. Dovezi empirice indică de asemenea că „panopticul rural” – termenul academic desemnând controlul social în societăți mici sau rurale – al Insulelor Feroe a dus la o testare mai cuprinzătoare, la o depistare și monitorizare a contactelor mai eficientă și la mai multă conformare din partea publicului cu măsurile de carantină, igienă și distanțare socială.

Testarea, de una singură, nu poate fi suficientă. Multe dintre țările cu cele mai ridicate rate de testare se numără și printre cele cu cazurile cele mai multe. Testarea are succes doar atunci când e combinată cu monitorizarea eficientă a contactelor și cu izolarea. Și, în general, succesul strategiei pandemice a unei țări depinde de geografia și circumstanțele sociale ale respectivei țări. În concluzie, a fost experiența noastră până acum relativ de succes cu Covid-19 rezultatul competenței sau al norocului? Răspunsul este: câte un pic din ambele.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse4 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse6 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul