Connect with us

Actualitate

Rusia: Aleksei Navalnîi afirmă că este torturat în detenţie prin privare de somn – International

Publicat

pe

Opozantul Aleksei Navalnîi i-a acuzat pe gardienii închisorii în care este încarcerat de o formă de tortură prin privare de somn, într-o plângere trimisă serviciilor de securitate ruse publicată joi pe site-ul său, relatează Agerpres.

Gardienii „mă privează de somn, este vorba de facto despre un recurs la tortură prin privare de somn”, scrie el, explicând că este trezit „de opt ori pe noapte” de angajaţii din penitenciarul rus în care este deţinut.

Într-o altă cerere oficială trimisă administraţiei penitenciare şi parchetului general, Aleksei Navalnîi, care a suferit o tentativă de otrăvire în august anul trecut cu un agent neurotoxic, cere să primească îngrijiri medicale, în contextul în care susţinătorii săi afirmă că starea sa de sănătate se degradează.

Avocata sa, Olga Mihailova, a declarat astfel joi că opozantul suferă de „dureri puternice” la spate şi la piciorul drept, afirmând că se teme pentru „viaţa şi sănătatea clientului ei”.

„Pentru mine starea sa de sănătate este bineînţeles problematică”, a declarat pe canalul rus de opoziţie Dojd Olga Mihailova, care s-a întâlnit în cele din urmă joi cu opozantul în colonia penitenciară după ce nu a reuşit să-l vadă cu o zi în urmă.

Ea a adăugat că Aleksei Navalnîi a fost dus miercuri seară într-un „spital public”, unde a putut efectua un RMN, însă nu i s-a transmis vreun diagnostic.

Olga Mihailova a subliniat că încearcă „de patru săptămâni” să-i transmită „medicamente normale” clientului său şi să obţină acordul pentru examinarea lui de către un alt medic decât cel al închisorii.

Potrivit ei, el nu primeşte acum decât antiinflamatorii şi creme.

Soţia lui Aleksei, Iulia Navalnîia, a cerut şi ea joi ca soţul ei să fie eliberat imediat pentru a fi tratat de doctori în care are încredere. Într-o postare pe Instagram, ea a descris ceea ce se întâmplă cu soţul ei drept drept o răzbunare personală pentru activităţile sale de opozant şi a cerut ca aceasta să se încheie, relatează Reuters.

Condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de închisoare pentru un dosar de fraudă din 2014 – despre care el, ONG-urile şi numeroase capitale occidentale susţin că este politic – opozantul este încarcerat de la începutul lui martie într-o colonie penitenciară renumită pentru duritatea sa, la Pokrov, la 100 km de capitala rusă.

El a fost arestat în ianuarie, de la revenirea sa la Moscova, după cinci luni de convalescenţă în Germania, unde se recupera după ce a fost otrăvit, şi judecat în scurt timp.

Opozantul a intrat subit în comă în august anul trecut, în Siberia. După evacuarea sa în Germania, mai multe laboratoare europene au estimat că a fost otrăvit cu ajutorul unui agent neurotoxic de concepţie sovietică, Noviciok.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse16 ore ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

DiverseO zi ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Uncategorized2 zile ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorized2 zile ago

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Uncategorized3 zile ago

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie,...

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse3 zile ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante? Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?
Diverse3 zile ago

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?

Într-o dimineață de ianuarie, după o noapte cu ninsoare udă, am plecat cu mașina fără să mă uit prea atent...

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse3 zile ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized5 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized7 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Stiri locale7 zile ago

Masini rulate in Ploiesti: 10 verificari utile inainte de cumparare

Cumperi o masina la mana a doua si vrei sa reduci din surprize. Ploiestiul are o piata activa de masini...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::CelebritiesO săptămână ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

UncategorizedO săptămână ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

DiverseO săptămână ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

UncategorizedO săptămână ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

UncategorizedO săptămână ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

UncategorizedO săptămână ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
DiverseO săptămână ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Top Stiri Comisarul