Actualitate
O aeronavă Ryanair care trebuia să aterizeze la Otopeni a aterizat la Băneasa, dar compania a luat decizia de a nu debarca pasagerii. A ajuns pe Otopeni cu două ore şi jumătate întârziere
O aeronavă Ryanair care trebuia să aterizeze, luni seară, pe Aeroportul Otopeni a aterizat la Băneasa, dar compania a luat decizia de a nu debarca pasagerii. Aterizarea s-a făcut în intervalul de timp în care pista de la Otopeni era curăţată. Avionul a ajuns la Otopeni cu două ore şi jumătate întârziere, relatează News.ro.
Avion RyanairFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei
„În seara zilei de 8 ianuarie a.c., o aeronavă aparţinând companiei Ryanair şi care efectua un zbor pe ruta Treviso – Bucureşti Henri Coandă, cu ora programată pentru aterizare 18.30, a solicitat aterizarea pe aeroportul de rezervă, Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu. După aterizarea efectuată la ora 19.04, compania aeriana Ryanair a luat decizia de a nu debarca pasagerii şi a solicitat alimentarea şi degivrarea aeronavei în vederea decolării către Otopeni. Facem precizarea că Aeroportul Băneasa era pregătit (atât din punct de vedere al infrastructurii cât şi al serviciilor la sol) pentru procesarea pasagerilor”, au transmis luni seară oficialii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
Potrivit acestora, „în vederea îndepărtării depunerilor de zăpadă şi tratării antiîngheţ a pistei 08R-26L (Otopeni), a fost anunţată închiderea operării pe această pistă pentru intervalul 18.30-19.10”.
Aeronava Ryanair a decolat către Otopeni la ora 20.52, iar zborul a durat 21 de minute.
-
Politicacum 3 săptămâniRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Diverseacum O săptămânăSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
-
Politicacum 3 săptămâniCum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
-
Diverseacum 6 zileANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență
-
Uncategorizedacum O săptămânăHONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniAlege un producător local pentru termopane premium



