Connect with us

Actualitate

România, în Schengen. Prima cursă operată fără control de frontieră a venit de la Viena

Publicat

pe

În prima zi în care România face parte oficial din Schengen, momentan doar cu granițele aeriene și maritime, prima cursă care a aterizat pe Aeroportul Otopeni a venit de la Viena, care a pus piedică țării noastre să adere la spațiul de liberă trecere.

Aeroportul Otopeni – Henri CoandaFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Aeroporturi Valentin Iordache a declarat duninică, după ce România a intrat în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, că prima cursă integral operată fără control de frontieră din spaţiul Schengen este cea a companiei Austrian Airlines de la Viena, transmite News.ro.

„Primii pasageri care au intrat fără control de frontieră în această seară sunt o parte din pasagerii unei curse Lufthansa de la Frankfurt. Au fost 92 de pasageri. Circa 20 dintre aceştia nu au mai trecut prin controlul de frontieră, pentru că s-a făcut ora 0:00. Prima cursă integral operată fără control de frontieră din spaţiul Schengen este, uşor ironic, cursa Austrian Airlines de la Viena”, a declarat iordache.

Românii care călătoresc în statele din spaţiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontiere aeriene şi maritime începând de duminică. Concret,aceştia nu se vor mai opri la punctele de control ale Poliţiei de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, urmând să meargă direct către porţile de îmbarcare.

Se vor face, însă, controale în baza unei analize de risc, dacă sunt persoane suspecte, persoane care sunt date în urmărire, sub control judiciar, poliţiştii urmând să aibă în dotare dispozitive mobile de control cu care vor putea face verificări.în bazele de date operative.

Când va intra România în Schengen și cu frontierele terestre

Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a afirmat duminică, după ce România a intrat în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, că decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, declarându-se însă convins că procesul este ireversibil şi că realizarea lui completă nu poate întârzia prea mult.

  • „Eforturile noastre pentru aderarea şi cu frontierele terestre sunt continue şi pe multiple canale diplomatice, precum şi prin munca din teren a Poliţiei de Frontieră şi a celorlalte structuri din Ministerul Afacerilor Interne. Sunt eforturi programate şi structurate care se desfăşoară în bune condiţii. Relaţiile de cooperare cu ministerul omolog austriac sunt foarte bune, la fel şi cu comisarul european şi celelalte ministere de interne din statele membre ale UE.
  • Menţinem o comunicare continuă cu toţi partenerii noştri strategici pentru a sprijini eforturile de aderare completă la Schengen. Perspectivele celei de a doua etape depind însă şi de factori care nu sunt în sfera de intervenţie diplomatică a ţării noastre, de evoluţii şi conjuncturi politice externe.Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, la fel ca şi decizia privind Air Schengen. Dar, în egală măsură, sunt convins că procesul este ireversibil şi că realizarea lui completă nu poate întârzia prea mult”, a subliniat Predoiu.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat sâmbătă aderarea parțială a României și Bulgariei la spațiul Schengen, precizând că este un „moment istoric”.

Comisia Europeană a transmis printr-un comunicat de presă că salută cu entuziasm această realizare, o concretizare a deciziei istorice a Consiliului din decembrie 2023. Aderarea la spațiul Schengen a celor două state membre aduce o extindere semnificativă a celui mai mare spațiu comun din lume fără controale la frontierele interne, sporindu-i atractivitatea, conform Comisiei.

„Ziua de mâine marchează o dată importantă: Bulgaria și România se alătură familiei Schengen. Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene și maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele țări. Și un moment istoric pentru spațiul Schengen – cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume. Împreună, construim o Europă mai puternică și mai unită pentru toți cetățenii noștri”, a declarat Ursula von der Leyen.

Din luna decembrie a anului trecut, ambele state membre au luat toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea fără probleme a normelor Schengen începând cu 31 martie 2024, a mai menționat Comisia Europeană.

Consiliul va trebui să adopte o decizie prin care să stabilească data de la care se vor elimina controalele la frontierele terestre interne dintre Bulgaria, România și celelalte țări Schengen. Comisia va continua să ofere Președinției Consiliului tot sprijinul necesar pentru a se asigura că o decizie privind frontierele terestre poate fi luată în cursul anului 2024, potrivit Comisiei Europene.

Aflat la București la Congresul Partidului Popular European, la începutul lunii martie, cancelarul austriac Karl Nehammer a transmis, după întâlnirea cu Klaus Iohannis, un nou mesaj tranșant pentru România. „Poziția Austriei rămâne clară și neschimbată: sistemul Schengen nu funcționează în prezent, prin urmare nu poate fi extins”, a spus el.

Pentru guvernul român, ținta aderării la Schengen vizează anul acesta. „Avem în plan ca până la sfârşitul anului să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, vineri, potrivit Agerpres.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized20 de ore ago

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare...

Uncategorized21 de ore ago

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Uncategorized24 de ore ago

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

Diverse2 zile ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

Uncategorized2 zile ago

Lens învinge PSG cu 1-0 și câștigă Supercupa Franței, deși a jucat peste 45 de minute în inferioritate numerică

Credit foto: Andrei Plesnilă Echipa Lens a obținut o victorie surprinzătoare cu 1-0 împotriva PSG în finala Supercupei Franței, disputată...

Diverse3 zile ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized5 zile ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Diverse5 zile ago

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized5 zile ago

Aromaterapia acasă: cum creezi o atmosferă plăcută în fiecare cameră

Sursă imagine: https://www.pexels.com/ro-ro/@mareefe/   Mirosul este singurul simț care ajunge direct la sistemul limbic, zona creierului responsabilă cu emoțiile și...

Uncategorized5 zile ago

Suplimente pentru inimă – ce trebuie să știi despre magneziu, CoQ10 și omega-3

Sursa foto: Pexels.com  Mulți oameni ajung la cardiolog cu palpitații, fac Holter, EKG, analize și primesc același răspuns: „Totul e...

Uncategorized5 zile ago

Dezmembrări Citroen – piese originale pentru întreținerea și repararea mașinii

Citroen are o gamă foarte variată de autoturisme, de la modele compacte de oraș până la monovolume, SUV-uri și utilitare....

Uncategorized6 zile ago

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele Numărul comenzilor achitate în rate a...

Uncategorized6 zile ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

Uncategorized7 zile ago

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

DiverseO săptămână ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

UncategorizedO săptămână ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized2 săptămâni ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Top Stiri Comisarul