Connect with us

Actualitate

Un sondaj pe gustul PSD

Publicat

pe

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO):

Ne-am trezit zilele trecute cu un sondaj pe surse, ”obținut” de Newsweek România și comentat în fel și chip în presă, în condițiile în care anunța, în premieră, răsturnarea podiumului politic. Astfel, pe primul loc în preferințele electoratului trece PNL, care devansează PSD, trendul fiind, în continuare, de creștere pentru liberali și de scădere pentru social-democrați. Un sondaj pe gustul PSD, am spune, oricît ar părea de paradoxal și un dezastru pentru liberali.

Aflăm, astfel, că PNL ar avea 29,2% din intențiile de vot, PSD – 28,4%, ALDE – 8,6%, USR – 11,3%, iar MRÎ, partidul încă inexistent al lui Cioloș – 8%. PMP are doar 2,8%. Conform studiului, PNL, USR și MRÎ ar aduna, în caz de alegeri, 53,3% dintre mandatele parlamentare.

Nu știm cine a plătit pentru sondajul difuzat de Newsweek, dar am putea lansa ipoteza că e vorba de PSD.
Pentru că partidul lui Dragnea e cel mai avantajat de această cercetare sociologică.
Una care vine cu puțin înaintea Consiliului Național al PNL, la care tema principală de dezbatere va fi convocarea unui congres extraordinar pentru înlocuirea actualei conduceri.
Și e firesc să fie așa: la un an de la precedentul congres, în PNL nimic nu merge cum trebuie.
Partidul nu are, practic, leadership, nu are programe, inițiative, idei, acțiuni de impact, parlamentarii săi votează haotic. Iar cînd, sporadic, le are, totuși, ele sunt o catastrofă.

Ludovic Orban are o singură preocupare: să-și planteze peste tot doar fidelii și să blocheze cît mai mult organizarea de ședințe de conducere – Biroul Executiv Național nu a mai fost convocat din martie, deși ar trebui să aibă loc lunar – iar CN a fost amînat și para-amînat pînă la termenul de 4 august, cînd, în mod normal, politicienii se află în concediu. Ori poate tocmai pe asta mizează și Orban.

Iată, spre exemplu, cum funcționează ideea PNL de selectare și promovare în funcții de stat a valorilor: după Biroul Politic din 2 iulie am aflat oficial, în chestiunea numirii unui șef la SIE, că ”votul dat de parlamentarii PNL trebuie să întărească sprijinul pentru Președintele Klaus Iohannis și că trebuie susținută propunerea domnului Klaus Iohannis”.
Ce importanță că Gabriel Vlase provine de la ”ciuma roșie”, denunțată permanent de liberali pe toate canalele?
Partidul nu are opinii proprii, ni se transmite, ci le preia mecanic pe cele, bune/rele, ale președintelui Iohannis.

Că în PNL situația e dramatică nu o spunem noi, ci chiar lideri ai formațiunii; s-a ajuns la excluderi, chiar, pentru criticile formulate.
Dar numărul nemulțumiților crește, nu scade; ultima opinie dură aparține Adrianei Săftoiu și a fost exprimată chiar ieri, la RFI: ”Regret foarte tare că în partid se iau decizii prin care sunt sancţionaţi oameni doar pentru că îl critică pe domnul Orban sau conducerea partidului. Lucrul acesta nu mi se pare în regulă şi cred că deja ştie şi domnul Orban că există o supărare din acest punct de vedere (…). Pe de altă parte, da, există nemulţumiri, ele au fost făcute deja publice, unele i-au fost spune domnului Ludovic Orban în şedinţe. Sunt decizii care uneori ne surprind”.

Da, scaunul lui Orban chiar se clatină.

Și, fix în acest context, apare un sondaj care arată că PNL e pe cai mai mari ca oricînd. Niciodată, în istoria sa, partidul nu a fost peste PSD în sondaje.

Un sondaj pe care Orban îl va folosi ca măciucă la CN de peste cîteva zile și cu ajutorul căruia va încerca să-și mențină scaunul.
Argumente?
Nu doar că PNL e vioara întîi a politicii, dar sondajul relevă că preluarea puterii după eventuale alegeri nu ar fi decît o chestie de banale negocieri cu USR și MRÎ, cele trei formațiuni avînd lejer peste 50%.
De ce să faci schimbări majore cînd lucrurile merg atît de minunat?
Un punct de vedere greu de combătut.

Cui folosește asta?
În primul rînd PSD.
Cel mai mare pericol pentru social-democrați ar fi acum o schimbare majoră la liberali și instalarea unei noi conduceri care chiar să pună partidul pe șine, să-l aducă în postura de autentic opozant, unul cu o personalitate proprie, nu importată de la Cotroceni precum lumina de Paști de la Ierusalim.
Pînă la alegerile din 2020, ar fi timp destul ca PNL să aibă parte de o reconstrucție serioasă, mai ales doctrinar.
Menținerea actualei conduceri, în schimb, va face ca lucrurile să băltească pe mai departe.
Ori, mai grav, va duce la o scindare a partidului pe linia PD-PNL, vechii democrați fiind cei mai nemulțumiți de situația din interior.

Una peste alta, cifrele din sondajul fostului pesedist Alin Teodorescu nu ajută deloc PNL, ci dimpotrivă. Suflînd vînt în pînzele blegi ale lui Orban, sondajul nu face decît să îndepărteze liberalii de o necesară schimbare majoră, pînă nu e prea tîrziu să se mai repare ceva. Spre bucuria lui Dragnea & comp. (Bogdan Tiberiu IACOB)

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse13 ore ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse22 de ore ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Politic4 zile ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Diverse4 zile ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

Uncategorized4 zile ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
Actualitate4 zile ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

Politic5 zile ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Actualitate5 zile ago

Internetul nu a apărut dintr-o singură idee

Internetul este atât de prezent în activitățile obișnuite încât infrastructura din spatele lui devine ușor de ignorat. Pentru utilizator, o...

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează? Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?
Diverse5 zile ago

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?

În 1983, la Chicago, doi traderi cunoscuți au pus un pariu care azi sună aproape banal. Richard Dennis credea că...

Uncategorized6 zile ago

Novo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale

Bagsværd, Danemarca, 14 septembrie 2026 – Novo Nordisk marchează astăzi începutul unei noi etape în evoluția companiei, odată cu lansarea unui...

Uncategorized6 zile ago

Unul din doi clienți Sezamo cumpără produse Ready-to-Eat. Categoria a crescut cu 33% într-un an

București, 16 septembrie 2026. Supermarketul online Sezamo a înregistrat anul acesta o creștere de 33% a volumului de produse Ready-to-Eat...

Uncategorized6 zile ago

Mai puține haine, mai multe ținute: 7 sfaturi pentru o garderobă care te reprezintă

De la definirea stilului și până la ”detox”-ul șifonierului, stylistul Alexandra Catrangiu a explicat cum construim o garderobă mai mică,...

Uncategorized6 zile ago

HONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția

București, 16 septembrie 2026 – În cadrul celei de-a 83-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, HONOR a prezentat...

Uncategorized7 zile ago

Samsung deschide înscrierile pentru cea de-a șasea ediție Solve for Tomorrow: liceenii sunt invitați să transforme ideile în soluții pentru comunitate

15 septembrie – 3 noiembrie 2026: perioada de înscriere în competiție Până pe 15 octombrie: profesorii coordonatori se pot înscrie...

Uncategorized7 zile ago

Cum să construiești o protecție mai solidă a datelor cu Kingston IronKey

București, România – 15 Septembrie 2026 – Fie că este vorba despre transportarea unor documente financiare la o întâlnire cu un client,...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse2 săptămâni ago

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania

După mai bine de două decenii de întârzieri, contracte reziliate și încercări eșuate de reluare a lucrărilor, sectorul Suplacu de...

Top Stiri Comisarul