Asediat de protestatari în țara sa, „durul” contestat din Belarus, Aleksandr G. Lukașenko, a plecat luni la Moscova căutând ajutor din partea președintelui Rusiei, Vladimir V. Putin, scrie ziarul american New York Times, citat de Rador.
La începutul convorbirilor purtate la Soci, o stațiune de pe malul Mării Negre, Lukașenko a renunțat la bravura pe care o arborează de obicei în Belarus, arătându-se în schimb umil și recunoscător, afirmând că, pentru țara sa, Rusia este „un frate mai mare” și mulțumindu-le lui Putin și „tuturor rușilor” pentru ajutorul lor.
În timp ce Putin făcea o declarație la începutul celor patru ore de convorbiri care au urmat, afirmând că „Belarusul este cel mai apropiat aliat al nostru”, Lukașenko nota cuvintele lui Putin într-un carnețel ținut pe genunchi, părând astfel să fie mai degrabă un elev silitor sau un oficial obedient decât președintele unui stat independent.
Această manifestare de respect nu făcea decât să scoată în evidență faptul că, fiind confruntat cu cea mai gravă criză din cei 26 de ani de guvernare a acestui stat est-european, pentru a supraviețui, el depinde acum mai mult de Rusia decât de propriul popor.
Putin a început întâlnirea, prima dintre cei doi șefi autoritari ai acestor state slave vecine de la începutul crizei din Belarus, felicitându-l pe Lukașenko pentru victoria sa covârșitoare în atât de disputatele alegeri de pe 9 august. El a oferit totodată un împrumut de 1,5 milioane dolari.
Dar președintele rus a trecut rapid de gesturile de sprijin, declarându-se în favoarea unei idei potrivit căreia Belarus ar trebui să-și schimbe Constituția ca să deschidă calea unor noi alegeri.
Afirmând că „ar dori ca belarușii să-și rezolve singuri situația”, el a pledat totodată pentru dialog – un lucru pe care Lukașenko l-a exclus de mai multe ori în fața opozanților săi, pe care i-a calificat drept „șobolani” și „trișori” manipulați de Occident.
Evident jenat, în momentul când Putin și-a încheiat declarația, Lukașenko și-a șters sudoarea cu o batistă.
În ultimele săptămâni, liderul belarus a pus și el problema revizuirii Constituției. Dar puțini sunt cei care cred că niște noi alegeri ar fi posibile cât de curând, nu în ultimul rând din cauză că, în august, el a declarat că, „dacă nu mă omorâți, noi alegeri n-or să mai aibă loc”.
După cum afirmă Andrei Kortunov, director general al Consiliului Rus pentru Relații Internaționale, „Putin n-a avut niciodată încredere în Lukașenko și nu l-a plăcut niciodată”, așa că ar fi fericit să-l vadă eliminat treptat, dar nu sub presiunea străzii. Kortunov a mai spus că, dacă le-ar da protestatarilor câștig de cauză, „asta ar deveni o gravă problemă existențială și pentru Rusia: ‘cum să-ți justifici propriul sistem dacă vecinul nostru cel mai apropiat nu o duce mai bine?’”.
Dar dacă l-ar sprijini pe Lukașenko la nesfârșit, și Rusia s-ar afla în fața unor mari riscuri, întrucât asta ar avea o influență a populației din statul vecin, în general filorusă. Lukașenko “este terminat ca lider legitim care se bucură de sprijinul unei mari părți a populației, dacă nu al unei majorități”, a mai spus el, după care a adăugat: “Și totuși, e încă prea devreme ca el să fie exclus”.
Într-o declarație făcută luni, principalul adversar al lui Lukașenko la alegerile din luna august, Svetlana Tihanovskaia, care a fost silită să fugă din Belarus după ce a contestat rezultatele, a avertizat că orice acord survenit la Soci “nu va avea niciun temei legal”, din cauză că Lukașenko nu mai este conducătorul legitim al țării.
Adresându-i-se lui Putin, ea a adăugat: „Îmi pare foarte rău că ați hotărât să purtați dialog cu un uzurpator, și nu cu poporul belarus”.
Grăbit să demonstreze că încă mai păstrează controlul asupra țării înaintea convorbirilor din Rusia, Lukașenko a mobilizat, duminica trecută, un impresionant aparat de securitate, un aparat care, cel puțin până acum, i s-a dovedit loial, încercând ca astfel să împiedice o nouă zi de mari proteste. Zeci de mii de oameni au continuat să iasă în stradă pentru a-i cere demisia.
Luni, Ministerul de Interne a declarat că, în urma demonstrațiilor de duminică înregistrate la nivelul întregii țări, 774 de oameni au fost arestați, dintre care peste 500 numai la Minsk. Au fost cele mai multe arestări operate într-o singură zi de la începutul protestelor, când poliția de intervenție a încercat, fără succes, să îi oprească pe oameni să iasă în stradă apelând la violență și la arestări în masă.
Putin arătase de mai multă vreme că este enervat de Lukașenko, un lider pe care el, din câte se spune, îl considera un om schimbător, pe care nu te poți baza și care a căutat să amenințe Moscova pentru a-și păstra suveranitatea și chiar pentru a-și păstra neștirbită puterea. Dar, îngrijorat să își vadă durul confrate înlăturat prin proteste, Putin a anunțat, spre sfârșitul lunii trecute, că a format o „forță de rezervă” a ofițerilor ruși de securitate, gata să intervină în Belarus dacă ‘situația ar scăpa de sub control’.
Kremlinul încă nu a mobilizat această forță, dar Rusia a căpătat un rol tot mai activ în Belarus, trimițând consultanți care să-l ajute pe Lukașenko și jurnaliști ruși care să umple locurile lăsate vacante prin demisia jurnaliștilor locali care au trecut de partea protestatarilor. În luna august, Putin a declarat că, “desigur, nu suntem indiferenți la evenimentele de-acolo“.
Luni, Putin i-a spus lui Lukașenko cât se poate de clar că așteaptă să vadă niște progrese spre formarea unui așa-zis Stat al Uniunii, un proiect în general născut mort care a fost convenit pe la sfârșitul anulor’90, dar pe care Lukașenko nu a dorit să îl pună în aplicare de teamă că ar putea ajunge doar ceva mai mult decât un guvernator regional sub comanda Kremlinului.
Readucând cu duritate aminte de vasalitatea din trecut a Belarusului față de Rusia și, poate, lansând un avertisment cu privire la alte evenimente ce ar putea veni, ambasadorul Moscovei la Minsk i-a oferit lui Lukașenko, săptămâna trecută, o carte legată în piele, conținând hărți istorice cu Belarusul pe vremea când făcea parte fin imperiul rus.
În propriile sale declarații făcute înaintea întâlnirii cu Putin de la Soci, Lukașenko a reiterat ceea ce, în ultima vreme, a devenit refrenul său preferat în materie de sprijin rusesc: supraviețuirea sa ca lider este singurul mijloc prin care atât Belarus, cât și Rusia pot fi apărate în fața mașinațiilor Occidentului. El a pretins că NATO comasează trupe la frontiera țării – un lucru pe care această alianță militară condusă de SUA l-a negat cu tărie.
La sfârșitul convorbirilor, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să spună dacă cei doi președinți au discutat despre data unor eventuale noi alegeri. Deocamdată, Peskov a spus că Rusia îl consideră pe Lukașenko „președintele legitim al Belarusului” și „îi iubește” pe toți belarușii, inclusiv pe protestatari, considerându-i drept frați.
