„În ziua de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice au acționat, în localitatea Corbi, pe linia combaterii sustragerii, transportului și comercializării de material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au depistat un bărbat de 57 de ani, din Vlădești, care transporta, cu un ansamblu auto format din autoutilitară cu macara și remorcă, cantitatea totală de 38,73 mc de material lemnos, fără documente legale de proveniență”, a informat biroul de presă al Poliţiei Argeş.
Actualitate
Primarul PSD din Vlădeşti, prins la volanul unui camion cu lemne de furat – Politic
Primarul recent reales al comunei muscelene Vlădeşti, pesedistul Cristian Dică-Hristu, a fost surprins, recent, de agenţi ai Poliţiei argeşene, la volanul unui camion de mare tonaj, burduşit cu buşteni pentru care nu avea documente legale de provenienţă, scrie argesulonline.ro. Anterior alegerii sale în funcţia de primar al comunei Vlădeşti, dl Dică-Hristu a practicat meseria de şofer. Deci, cel puţin permis de conducere în regulă avea. Acte pentru lemne, însă, nu, ceea ce poate însemna că buştenii respectivi au fost tăiaţi în mod ilegal.
-
Politicacum 3 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Economicacum O săptămână
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Actualitateacum 2 săptămâniToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCorporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?



