Această schimbare accelerată perturbă tipare înrădăcinate chiar și din prima jumătate a secolului 20 ori din era comunistă. În acele vremuri femeile din Europa Centrală și de Est (ECE) erau mereu sub-reprezentate la vârful politicii profesioniste și al mișcărilor sociale independente. O oarecare schimbare a fost vizibilă în urma revoluțiilor pro-democrație din 1989, dar ea a fost mai degrabă limitată.
Un factor aflat la originea tendinței este acela că autocrații îmbătrâniți și politicienii de camarilă ai regiunii – bărbați – nu au reușit să țină pasul cu transformarea valorilor sociale și modernizarea culturală începute din anii ’90. Un altul îl reprezintă prevalența corupției, guvernării incompetente, politicianismului extrem și abuzurilor contra statului de drept. Acestea constituie un avantaj pentru femei, întrucât imaginea lor politică a rămas nepătată, în cele mai multe cazuri carierele lor dezvoltându-se în afara establishment-ului politic, de afaceri și clerical al regiunii, dominat de bărbați.
Cazul Belarusului e instructiv. Președintele Alexander Lukașenko, aflat în funcție din 1994 și care în august și-a asigurat prin fraudă o victorie electorală, se agață de putere prin intermediul unei represiuni feroce. Dar dl Lukașenko nu prea-și mai poate atrage simpatia generației mai tinere de belaruși, care a depășit stadiul valorilor și metodelor de guvernare ale epocii sovietice. Cu cât dictatura lui își tergiversează mai mult finalul, cu atât mai mult începe el să aducă cu Todor Jivkov al Bulgariei, Gustav Husak al Cehoslovaciei și alți masculi gerontocrați comuniști discreditați ai anilor ’80.
În cursul campaniei electorale, dorința de schimbare a belarușilor și-a găsit expresie în manifestațiile masive în sprijinul unui trio de femei care au condus acțiunile de înfrângere a dlui Lukașenko: Svetlana Tihanovskaia, Maria Kolesnikova și Veronika Țepkalo. Dna Tihanovskaia s-a detașat drept principală candidată a opoziției, ea devenind mai mult decât un simplu substitut al soțului ei, Serghei Tihanovski, a cărui campanie a preluat-o după ce regimul Lukașenko îl arestase și-l descalificase de la participarea la alegeri.
Fiind o femeie lipsită de orice experiență politică, dar cu un talent evident al limbajului demnității patriotice, ea simbolizează maturizarea conștiinței politice a societății belaruse, nerăbdătoare să se descotorosească de ritualurile anacronice și minciunile specifice vieții publice sub dl Lukașenko. Fără îndoială, ea a fost ajutată și de gestionarea dezastruoasă a pandemiei de către regim.
Victoria dnei Sandu în Moldova ilustrează relevanța problemei corupției în ECE. Ea nu este vreo debutantă în politica moldoveană, întrucât s-a luptat cu Igor Dodon, rivalul ei la alegerile de duminică, în 2016 și a pierdut, iar anul trecut a fost pentru scurt timp premier. De data aceasta ea a promis să eradicheze corupția politică și să reformeze sistemul judiciar. Cu un mesaj anticorupție similar a fost aleasă anul trecut și Zuzana Caputova, o politiciană novice, în funcția de președinte al Slovaciei – prima femeie care ocupă acest post.
În Polonia femeile se află în fruntea protestelor de masă declanșate după ce curtea constituțională a țării – acționând cu sprijinul guvernului – a impus o interdicție cvasi-totală a avortului. Manifestațiile, printre cele mai ample din Polonia după căderea comunismului, au pus în defensivă partidul de guvernare de dreapta Lege și Justiție (PiS), în așa măsură cum nu s-a mai văzut de la preluarea puterii de către el în 2015. La începutul lui noiembrie guvernul a amânat intrarea în vigoare a deciziei judecătorești.
Protestele scot însă la lumină polarizarea societății poloneze în epoca PiS. Platforma Civică, principalul partid de opoziție, e prudent în privința susținerii revendicărilor grupurilor protestatare, care solicită „drepturi reproductive depline” pentru femei. O mare parte a societății poloneze, atașată rădăcinilor ei catolice în ciuda răspândirii valorilor seculare, nu dorește relaxarea legii din 1993 privind avortul – una restrictivă, după majoritatea standardelor europene -, care încă se mai află deplin în vigoare.
Concomitent, protestele de stradă încep să-și extindă atenția și asupra altor probleme, cum ar fi interferența guvernului în justiție și influența Bisericii Catolice asupra politicii, educației și culturii. Aceste teme sunt mai puțin periculoase pentru PiS, care din 2015 a câștigat în mod repetat alegeri atrăgând electoratul conservator din afara celor mai mari și mai cosmopolite orașe ale Poloniei.
Merită de asemenea menționat că unele politiciene poloneze, cum ar fi de exemplu fostul premier Beata Szydlo, sunt niște catolice conservatoare care critică înverșunat manifestațiile de stradă. Dna Szydlo, premier în 2015-2017, rămâne extrem de populară în rândul activiștilor de rând ai PiS.
După cum o dovedește exemplul ei, peisajul Politic al ECE are astăzi spațiu suficient atât pentru femeile conservatoare cât și pentru cele liberale. Însă guvernării incompetente și erorilor politice ale bărbaților aflați la putere li se datorează șansa pe care o au acum femeile liberale. (Financial Times-preluare Rador)
