Despre Codul-cadru de etică și deontologie universitară. Întrebări, nedumeriri

Dar, surpriză! Aceste mecanisme, dispozitive sau consilii naționale sunt, în mare, descărnate, cochilii frumos lustruite de limba birocratică. Din prevederile noului Cod-cadru vedem limpede nu numai că instanța care avea rolul ei specific, Consiliul Național de Etică, este acum lăsată în curtea Ministerului Cercetării. Vedem acum limpede, cum Edupedu a documentat deja, că CNATDCU este devitalizat în exercitarea unor atribuții esențiale privind plagiatul doctoral. Prin eliminarea prevederii privind autosesizarea, CcEDU amputează serios misiunea societală a universității. Comisiile de etică universitară pot fi, legal, oarbe acum: chiar dacă media semnalează, analizează, dezvăluie furtul academic sau ale forme de lipsă de etică și integritate, comisiile pot fi împăcate. Nu mai e treaba lor.

CcEDU are articole cu conținut redundant, precum art.14, art.16, art. 17 sau, la Cap IV, art.26 când vine vorba de abateri. Unele formulări ale acestora sunt ușor rizibile prin clișeul verbal denudat de conținut. De pildă, între abaterile incluse sunt și cele „care lezează ocrotirea drepturilor…” (lit. „a”) ori cele „care știrbesc demnitatea…” (lit. „b”). Cum vor fi analizate de vreo comisie „lezarea” și „știrbirea”? În document mai sunt prevederi reluate deși apar în Legea Învățământului superior. (vezi Secțiunea 6 privind incompatibilitățile). Neglijență de redactare apare și la art. 14 unde o înșiruire repetitivă, de la „a” la „f”, ar fi putut fi pusă concis. Acest articol produce și noutatea că stabilește norme de etică și deontologie pentru categorii diferite de persoane și categorii diferite de activități ca și cum ele se tranzacționează în funcție de statut: profesor, student, personal administrativ, management etc. În ordinea literelor, aceste norme de etică și deontologie din Codrul-cadru includ…norme în activitatea didactică și de cercetare; în activitatea de comunicare, publicare, diseminare și popularizare științifică; în exercitarea atribuțiilor funcțiilor de conducere; privind respectarea ființei și demnității umane; aplicabile studenților, studenților-doctoranzi, cercetătorilor post doctorali sau alte categorii; specifice principiilor canonice și dogmatice ale cultului respectiv care nu contravin normelor de mai sus (!). Au fost puse de toate aici, în acest articol 14, că au sau nu legătură cu acest CcEDU.

Defectuos mi se pare art. 29, alin. 2 unde sancțiunile enumerate privesc categorii diferite nu numai ca statut, dar și ca autori de „infracțiuni” academice: ai aceleași sancțiuni pentru un student la licență ca la un doctorand sau cercetător postdoc! Nediferențierea, ținând cont de gravitatea și tipologia infracțiunilor academice, așa cum le-a observat IRAFPA (www.irafpa.org), de pildă, care propune și o Metodă solidă de analiză, va pune probleme comisiilor de etică.

În fine, să mai observ și Anexa acestui CcEDU, intitulată „Setul de standarde de referință de etică și deontologie universitară în managementul universitar”. Aici, e limpede că cine a „conceput” textul nu știe ce înseamnă „obiectiv”, confundându-l cu tipuri de activități. Anexa e un tabel pe trei coloane: Standarde, Indicatori de performanță, Riscuri. Când încerci să înțelegi de ce un standard se exprimă prin indicatorul numit „obiectiv”, ceva nu e în regulă. Când, în loc de concizie, avem narațiuni care încep, în stilul, de fapt, al măsurilor, cu „stabilirea…” etc., e limpede că mentalul birocratic, uneori partinic (limba veche, deh!) răsare deloc timid.

Deci Setul are un singur „obiectiv general”: „Creșterea gradului de implementare a măsurilor de integritate la nivel(sic!) instituției de învățământ superior”. E realizabil prin patru „obiective specifice”: Principii fundamentale; Relația cu comunitatea academică; administrarea resurselor; Raportare și conformitate. Fiecare obiectiv specific propune standarde, indicatori și riscuri. Anexa e, cum se și spune, la art.25, în slujba CNEMU. Ca, de altfel,întreg Codul-cadru, așa cum prevede Legea învățământului superior la art.154, alin.5, lit. „d”. Despre CNEMU am văzut cât de operațional este. Legea dotează CNEMU, vezi art.154, alin.2, cu un Registru de experți, numiți, firește, de ministru, dar și prin consultarea cu Consiliul Național al Rectorilor. Desemnarea membrilor ține cont de trei criterii: competența (în ce?), „disponibilitatea de a activa”, CV academic curat etic. Rolul acestor experți e dublu: când oferă puncte de vedere tehnice privind conflictele de interese ale unor dintre membri comisiilor, când oferă „expertiză specifică” atunci când „a fost identificată această nevoie în cadrul comisiilor naționale”. Cum știm, identificarea nevoii nu e…simplă. Mai ales când nu e nevoie să fie identificată.

Cine a lucrat această propunere nu știe mare lucru despre Etică, în general, etica și deontologia academică în mod special. E un tip de document făcut pentru a bifa. Căci „nu vede” în real viața academică și de cercetare, a distorsiunilor relațiilor interumane sau de autoritate. Amestecă nivele de concepție diferite, termeni și concepte care nu au claritate în contextul paragrafelor respective.-Citeste restul articolului pe Contributors.ro