Cercetătorul-șef al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Soumya Swaminathan, a declarat marți că așteaptă cu nerăbdare a doua generație de vaccinuri contra Covid, care ar putea...
Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană urmează să aprobe în zilele următoare utilizarea a doi anticorpi monoclonali pentru tratarea pacienților cu COVID-19, au declarat...
Președintele Emmanuel Macron a anunțat marți că Franța va construi noi reactoare nucleare pe teritoriul său, amânând totuși detaliile, potrivit AFP. „Vom relansa, pentru prima dată...
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat la o emisiune Profit.ro că pensiile speciale „au o componentă de contributivitate” care face imposibilă anularea lor. „Dacă sută la...
Suedia a avut mai puține decese decât majoritatea Europei și are și acum o rată redusă a infecțiilor, cifrele indicând că strategia ei riscantă, fără carantină,...
Amprenta umanității poate fi văzută astăzi pe întreaga planetă, de la zgârie-norii falnici care definesc metropolele noastre moderne până la piramide și alte monumente antice din...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat Altex cu 50.000 de lei pentru că oferea la vânzare produse cu reduceri înşelătoare de Black Friday. Magazinul...
Proiectul de lege a fost prezentat de ministrul belgian al Sănătăţii, Frank Vandenbroucke, şi a fost susţinut de Comitetul de consultare privind combaterea pandemiei de coronavirus,...
Eu nu vreau acum să arăt cu degetul la unele compartimente ale pieței muncii, dar sunt oameni care câștigă foarte bine și n-ar trebui să beneficieze...
283.987 de români, majoritatea cu vârsta sub 60 de ani, s-au vaccinat în ultima săptămână cu prima doză de vaccin împotriva COVID-19, o scădere de peste...