Președintele Klaus Iohannis a afirmat, în mesajul transmis cu prilejul Anului Nou, că „reîntoarcerea la normalitatea care ne lipsește tuturor este tot mai aproape”, după un...
A devenit cunoscută după ce a interpretat-o pe Elena din Troia, film care a adunat încasări de aproape 500 de milioane de dolari. Actrița Diane Kruger...
După o jumătate de secol de integrare europeană și patru ani și jumătate de tergiversări, Marea Britanie trăiește joi ultimele sale ore sub imperiul regulilor europene...
Real Madrid a încheiat anul 2020 cu o remiză, galactii fiind încurcați de Elche (LaLiga, etapa XVI). S-a terminat 1-1, iar rezultatul a fost pe placul...
În urma reacţiilor furioase faţă de vaccinarea cu prioritate a „celor bine-merituoşi”, care au luat locul unor cadre medicale sau al unor persoane vulnerabile, guvernul grec...
Sindicaliştii grefieri organizează, joi, manifestaţii în faţa Ministerului Afacerilor Interne şi a 22 de prefecturi, în semn de protest faţă de intenţia Guvernului de a îngheţa...
Swissmedic, organismul de reglementare a medicamentelor din Elveția, a spus miercuri că nu a văzut nicio legătură între decesul unei persoane de 91 de ani din...
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că atâta timp cât există multe necunoscute în privinţa vaccinului anti-COVID 19, iar specialiştii se contrazic între...
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat miercuri seară că guvernul a fost forțat să impună restricții mai dure în anumite regiuni din Anglia din cauza „ritmului...
O autorizare în ianuarie în Uniunea Europeană a vaccinului anti-Covid dezvoltat de grupul AstraZeneca cu Universitatea din Oxford, care tocmai a fost aprobat în Regatul Unit,...