Ceremonii militare şi religioase în format restrâns vor avea loc miercuri, de Ziua Veteranilor, în Bucureşti şi în garnizoanele în care există unităţi militare ce au...
Moldoveanul Radu Albot (93 ATP) a reușit surpriza zilei la Sofia și s-a calificat în sferturi, după ce l-a învins pe canadianul Denis Shapovalov, principalul favorit....
Va fi o tranziție, dar nu va fi pașnică. Donald Trump merge înainte pe drumul său: președintele american în funcție nu intenționează să-i acorde victoria lui...
Uniunea Europeană l-a invitat marţi pe preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, să întoarcă pagina trecutului şi să accepte un nou parteneriat transatlantic, „coloana vertebrală...
În spatele vaccinului Pfizer/Biontech se află doi cercetători din Germania de origine turcă: Ugur Sahin și Özlem Türeci. În spatele firmei de biotehnologie Biontech se află...
Pentru europeni nu se vor schimba foarte multe lucruri după venirea lui Joe Biden la Casa Alabă, avertizează Die Welt. Iată de ce: ÎN PRIMUL RÂND:...
Spania a înregistrat marți peste 400 de decese noi legate de Covid-19 în 24 de ore, cea mai mare cifră a celui de-al doilea val, însă...
Preşedintele Federaţiei Engleze de Fotbal (FA), Greg Clarke, a demisionat, marţi, în urma unei afirmaţii care îi viza pe fotbaliştii de culoare, informează BBC. El este...
Experimentele efectuate pe Stația Spațială Internațională au sugerat că bacteriile de pe Pământ ar putea fi folosite pentru a extrage minerale utile pe Lună sau pe...
Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, a anunțat că este infectat cu coronavirus. Emanuel Ungureanu spune că are o formă medie...